Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, a vorbit despre reacțiile pe care cei din ONU le-au avut după prezentarea filmului de la atacul Hamas din 7 octombrie.
Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, a vorbit despre imaginile video din timpul atacului din sâmbăta de 7 octombrie, când gruparea Hamas a lansat unul dintre cele mai sângeroase atacuri asupra Israelului, imagini care au fost prezentate de către Israel Organizației Națiunilor Unite, dar și presei internaţionale cu scopul declarat de a face cunoscută oroarea masacrului și pentru a dovedi comiterea de ”crime împotriva umanităţii”.
Citește și: Filmul atacului Hamas din 7 octombrie. ”Am sânge de evreu pe mâini” - VIDEO
Iar potrivit lui Reuven Azar, reacția celor de la ONU a fost similară oricărei ființe umane, de groază.
”Cred că orice ființă umană este șocată văzând asta. Dar vă voi spune în mod franc, pentru mine nu este o surpriză, pentru că știu, îi cunosc pe arabi foarte bine, am lucrat în lumea arabă și știu limba fanaticilor.
Foto captura Antena 3 CNN
Există o interpretare faimoasă a Coranului de câteva decenii, extremiștii religioși au distorsionat textul scris în așa fel încât să-și justifice crimele împotriva israelienilor.
Există o interpretare a Coranului care a fost introdusă de cei radicalizați în sistemul educațional. Interpretarea genocidală a Coranului este foarte problematică, este ceva despre care s-a discutat, de aceea este foarte natural pentru ei și este foarte normal să se laude că au ucis evrei doar pentru că sunt evrei.
Deci au găsit justificarea religioasă pentru a face asta, este rezultatul educației făcute în mod fanatic. Există o legătură directă între modul cum sărbătoresc crimele și ceea ce au fost învățați”, a explicat Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu