Justin Bieber şi iubita sa din adolescenţă Hailey Baldwin şi-au unit destinele pentru a doua oară, de data aceasta în cadrul unei ceremonii religioase, desfăşurată luni, în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi, într-o staţiune hotelieră din Carolina de Sud, informează Reuters.
Revista People şi E! News, care citează surse apropiate cuplului, au relatat că cei doi şi-au rostit jurămintele într-o ceremonie religioasă la care au participat părinţii şi mai multe vedete, printre care s-au numărat Ed Sheeran, Kylie şi Kendall Jenner, Usher şi unchiul lui Hailey, actorul Alec Baldwin.
Reprezentanţi ai cuplului nu au răspuns luni solicitărilor de a comenta evenimentul, însă media specializate în ştiri din lumea mondenă şi paparazzi au urmărit îndeaproape cele două zile de sărbătoare din staţiunea Montage Palmetto Bluff. Revista People a scris că cei doi tineri şi-au rostit jurămintele la asfinţit, într-o capelă din staţiune, în faţa a circa 150 de invitaţi.
Cântăreţul canadian Justin Bieber şi modelul Hailey Baldwin s-au căsătorit anul trecut, în luna septembrie, şi au confirmat evenimentul pe reţelele de socializare la două luni după ce s-a aflat că cei doi au certificat de căsătorie eliberat în SUA. Bieber, în vârstă de 25 de ani, şi Baldwin, de 22 de ani, s-au întâlnit pentru prima oară la începutul adolescenţei şi au început o relaţie serioasă în urmă cu doi ani, notează Reuters. În septembrie anul acesta, vedeta pop a dezvăluit pe reţelele de socializare că a făcut numeroase greşeli în trecut, că a consumat droguri şi că, în ciuda succesului, 'nu şi-a mai dorit să trăiască'.
Tânăra vedetă, care a urmat un tratament împotriva depresiei, a dat vina pentru aceste lucruri pe faptul că a devenit star de la o vârstă precoce. 'Din fericire am fost binecuvântat cu oameni extraordinari, care mă iubesc, iar acum traversez una din etapele cele mai fericite ale vieţii mele', a încheiat interpretul cântecului 'Sorry', referitor la recenta sa căsătorie cu Hailey Baldwin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu