Justiția bloghează construcția unui nou aeroport în Mexic

Un tribunal mexican a ordonat suspendarea construirii aeroportului dorit de preşedintele Andrés Manuel Lopez Obrador în apropiere de Ciudad de Mexico, din cauza lipsei autorizaţiilor de mediu, a anunţat asociaţia civică care a cerut această suspendare, transmite AFP.

Lucrările vor fi îngheţate atât timp cât vor lipsi 'autorizaţiile necesare care să garanteze că acest proiect nu va dăuna mediului şi nu va aduce atingere integrităţii patrimoniului cultural la locul unde este prevăzut să se construiască', a explicat asociaţia, într-un comunicat.

Lopez Obrador vrea ca baza militară aeriană de la Santa Lucia, la periferia nordică a capitalei, să fie transformată în al doilea aeroport al acesteia, pentru decongestionarea aeroportului Benito Juarez, ajuns la saturaţie.

Santa Lucia, care ar urma să fie construit de armată, a fost lăudat de preşedinte drept un exemplu de politică 'raţională şi austeră' prin comparaţie cu un alt proiect, anulat, pe care l-a calificat drept 'faraonic' şi 'paralizat de corupţie'.

Guvernul estimează costurile la 4 miliarde de dolari, faţă de cele 13 miliarde pentru proiectul de la Texcoco, lansat de precedentul preşedinte, Enrique Pena Nieto (2012-2018).

La sfârşitul lui aprilie, Lopez Obrador declara că vrea ca şantierul de la Santa Lucia să demareze atunci când autorizaţiile de mediu vor fi eliberate, iar prima etapă a lucrărilor de construcţie să se încheie în 2021.

Anularea proiectului de la Texcoco, decisă în urma unui referendum organizat fără controlul autorităţilor electorale, a indignat companiile locale şi a zguduit pieţele financiare. Ea a obligat guvernul să le plătească, după negocieri dure, 1,8 miliarde de dolari drept despăgubiri investitorilor.

Vezi și: Ameninţăr Trump. Mexicul va desfăşura 6.000 de membri ai Gărzii naţionale la frontiera sudică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel