Justiţia este "instrumentalizată" împotriva lui Trump, acuză preşedintele Camerei Reprezentanţilor

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Președintele republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, și-a exprimat marți susținerea pentru Donald Trump, fiind prezent la procesul penal al acestuia, unde a susținut că democrații folosesc sistemul judiciar în scopuri politice.

"Este imposibil pentru oricine vede asta în mod obiectiv să nege că sistemul judiciar al ţării noastre este instrumentalizat" împotriva lui Trump, a spus Mike Johnson, într-o scurtă declaraţie dată în faţa sediului tribunalului.

"Sistemul foloseşte în acest moment toate instrumentele la dispoziţia sa pentru a pedepsi un preşedinte şi a proteja un altul", a detaliat Johnson, care a susținut că ceea ce se întâmplă este o "ingerinţă electorală" şi o desfăşurare de "procese politice" contra lui Trump.

Trump este inculpat în patru dosare penale și a fost deja sancționat cu amenzi substanțiale în două procese civile

El este acuzat în procesul său penal de falsificarea documentelor contabile ale Trump Organization pentru a ascunde o plată de 130.000 de dolari. Această sumă ar fi fost oferită fostei actrițe de filme pentru adulți Stormy Daniels înaintea alegerilor prezidențiale din 2016, pentru a o face să păstreze tăcerea cu privire la o relație pe care ar fi avut-o în 2006.

Trump este inculpat în patru dosare penale și a fost deja sancționat cu amenzi substanțiale în două procese civile. El consideră că toate aceste acțiuni legale sunt orchestrate politic împotriva sa de către democrații președintelui în funcție, Joe Biden, cu care se așteaptă să se confrunte din nou în alegerile prezidențiale din noiembrie, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel