Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 15 noiembrie, ca medicul Traian Ursu şi Spitalul de Ortopedie "Foişor" să îi plătească lui Dan Alexandru Dragomir, un fost pacient, daune morale de 400.000 de euro şi daune materiale de 100.000 de euro. Doar pentru daunele materiale hotărârea este opozabilă asiguratorului de malpraxis, respectiv companiei Ardaf. Doctorul Traian Ursu a fost acuzat de vătămare corporală din culpă, după ce, în aprilie 2005, ar fi operat un pacient de hernie de disc. Pacientul a acuzat că, în urma unei erori medicale, a rămas cu un handicap locomotor. Conform procedurilor, bolnavul a fost informat de riscurile procedurii pe care a ales-o, iar incidentul petrecut în timpul operației era unul dintre acestea.
"Nimeni nu l-a văzut pe pacient"
Avocatul Spitalului Foișor ne-a făcut o declarație șocantă. Potrivit acestuia, pacientul care susține că a rămas cu un handicap locomotor nu s-a prezentat în instanță și nici la expertiza solicitată, dar cu toate acestea Curtea de Apel a admis recursul. ”Nu știm în acest moment care este motivarea instanței, dar ce vă pot spune este că suntem șocați de decizie, a spus avocatul Cristian Iordache. Este o hotărâre total nelegală, pentru că partea vătămată nu a fost examinată de o comisie medicală. Raportul de expertiză s-a făcut pe acte aduse de avocații reclamantului. Nimeni dintre noi nu l-a văzut pe acesta în aproape 6 ani de proces. Nici un expert din comisie nu l-a examinat să vadă dacă mai poate merge sau nu. În instanță, nu s-a prezentat. E un caz unic în jurisprudența din ce țară doriți ca să se accepte un raport de expertiză fără să fie văzut bolnavul de către comisie. Din câte spun martorii, se pare că deficitul motor s-a recuperat, deci pacientul nu are dizabilități. Instanța avea obligația nemijlocirii probei, de aceea examinăm căi speciale de atac. Voi face plângere, în funcție de motivarea sentinței”, a mai spus av. Iordache.
Primăria plătește daunele
Directorul Spitalului Foișor a refuzat să comenteze decizia instanței, dar a avertizat asupra riscurilor ce decurg din astfel de hotărâri judecătorești. ” Medicii se vor feri să mai facă intervenții pe coloana vertebrală, dacă riscă să fie târâți în judecată. Problema daunelor morale ar trebui rezolvată la nivel de sistem, fiindcă asigurările nu o acoperă”. În cazul Ciomu, despăgubirile au fost achitate de Primăria Capitalei, după ce s-a pus sechestru pe aparatura Spitalului Th. Burghele. Despăgubirile erau tot de 500.000 euro, dar pacientul a fost expertizat, iar prejudiciul era constatat fără dubiu.
Citeşte şi: Ciomu II: daune de 500.000 de euro, într-un caz de malpraxis
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News