Juventus, învinsă surprinzător de Maccabi Haifa în Liga Campionilor - Vezi golurile

Juventus, învinsă surprinzător de Maccabi Haifa în Liga Campionilor - Vezi golurile
Juventus, învinsă surprinzător de Maccabi Haifa în Liga Campionilor - Vezi golurile

Maccabi Haifa a învins-o pe Juventus Torino cu scorul de 2-0, marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa H a Ligii Campionilor la fotbal.

Maccabi a obţinut primele sale puncte în grupă prin golurile marcate de Omer Atzili (7, 42). Maccabi Haifa nu mai câştigase în Champions League din 2002. 

Video

Youtube video image

FC Copenhaga şi Manchester City au încheiat nedecis, 0-0, într-un meci din Grupa G.

City, care a câştigat săptămâna trecută cu 5-0 meciul tur, a ratat un penalty prin Riyad Mahrez (25), şutul său fiind apărat de Kamil Grabara. Campioana Angliei a jucat în zece oameni din min. 30, când a fost eliminat Sergio Gomez. 

Citește și - Kylian Mbappe vrea transferul de la Paris Saint-Germain. Cel mai scump jucător din lume vrea să joace la o nouă echipă din ianuarie

Kylian Mbappe este nemulțumit la Paris Saint-Germain și vrea să plece în ianuarie, deși clubul nu intenționează să-l vândă pe atacant, după ce acesta a semnat un nou contract pe trei ani, în luna mai, după o discuție cu Emmanuel Macron. 

Kylian Mbappé este nemulțumit la Paris Saint-Germain și vrea să plece în ianuarie, deși clubul nu intenționează să-l vândă pe atacant, după ce acesta a semnat un nou contract pe trei ani, în luna mai.

Mbappe nu a fost impresionat de prestația celor PSG pe piața transferurilor, în această vară, și este supărat că i s-a cerut să joace, aproape toate meciurile în acest sezon, mai degrabă ca număr 9 (în mijloc), nu în ​​poziția sa preferată din stânga, notează The Guardian.

Situația dintre club și jucător este tensionată, dar PSG intenționează să respingă toate ofertele pentru tânărul de 23 de ani.

Mbappe era de așteptat să părăsească PSG pentru un transfer la Real Madrid vara trecută, dar a uimit clubul spaniol semnând prelungirea de contract cu parizienii, echipă unde a ajuns încă din 2017, de la Monaco.

Internaționalul francez a spus atunci: „Sunt convins că aici pot continua să cresc într-un club care oferă toate mijloacele pentru a performa la cel mai înalt nivel”. Jucătorul se aștepta ca PSG să adopte o abordare diferită în piață, față de aceea direcțonată de consilierul de fotbal Luis Campos.

Clubul i-a semnat în vară pe mijlocașii Vitinha, Fabián Ruiz, Carlos Soler și Renato Sanches, fundașii Nuno Mendes și Nordi Mukiele și tânărul atacant Hugo Ekitike pentru un total de aproximativ 125 de milioane de lire sterline.

Mbappé a marcat de 11 ori în 12 apariții în acest sezon pentru PSG, care se află în fruntea clasamentului Ligue 1, sub Christophe Galtier, cu opt victorii și două remize din 10 meciuri și joacă marți seară acasă cu Benfica, în Liga Campionilor. Vezi articolul aici!

Mbappe a intrat în Top 10 al celor mai buni marcatori din istoria selecţionatei Franţei, la doar 23 de ani

Atacantul Kylian Mbappe, autorul primului gol al Franţei în partida cu Austria (2-0), de pe Stade de France în Liga Naţiunilor, a intrat în Top 10 al celor mai buni marcatorilor din istoria selecţionatei ţării sale, informează L'Equipe.

La cea de-a 58-a sa selecţie alături de Les Bleus, Mbappe a marcat al 28-lea său gol pentru naţionala franceză, în minutul 56 al jocului cu austriecii, egalându-l astfel pe Youri Djorkaeff. Mbappe (23 de ani) se află acum la doar două goluri distanţă de Just Fontaine şi Jean-Pierre Papin în clasamentul istoric al golgheterilor 'cocoşului galic'.

Tot joi, atacantul Olivier Giroud (35 ani), a devenit cel mai vârstnic marcator din istoria Les Bleus, după ce a reuşit să înscrie al doilea gol al francezilor în partida de Stade de France (min.65).

Gioud a ajuns astfel la un total de 49 de goluri, apropiindu-se la două reuşite de golgheterul absolut al naţionalei Franţei, Thierry Henry (51 goluri).

Clasamentul celor mai bun marcatori din istoria echipei Franţei:

1. Thierry Henry 51 goluri

2. Olivier Giroud 49 goluri

3. Antoine Griezmann 42 goluri

4. Michel Platini 41 goluri

5. Karim Benzema 37 goluri

6. David Trezeguet 34 goluri

7. Zinedine Zidane 31 goluri

8. Just Fontaine 30 goluri

9. Jean-Pierre Papin 30 goluri

10. Kylian Mbappe 28 goluri/ Youri Djorkaeff 28 goluri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel