Kadîrov anunță un nou val de ceceni în Ucraina. Luptătorii din noul contingent au fost antrenați de forțele speciale ruse

Excentricul Ramzan Kadîrov, liderul cecen subordonat președintelui rus Vladimir Putin, a anunțat că un nou grup de luptători „voluntari” ceceni e în drum spre estul Ucrainei.

Citat de agenția rusă, scrie DefenseRomania, Kadîrov a precizat că o unitate de voluntari instruită în cadrul Universității Ruse a Forțelor pentru Operații Speciale, a părăsit Cecenia pentru a se alătura așa-zisei „operațiuni militare speciale”. Anunțul a fost făcut de Kadîrov pe canalul său de Telegram.

„Un nou contingent de voluntari a plecat azi spre zona în care se desfășoară operațiunea militară specială din Donbas, de pe aeroportul din Groznîi. Din fericire, datorită instructorilor remarcabili din cadrul Universității Ruse a Forțelor pentru Operații Speciale, voluntarii ceceni sunt foarte bine pregătiți și vor rezolva eficient și rapid sarcinile operaționale pe care le vor avea”, a precizat Kadîrov.

Universitatea Rusă a Forțelor Speciale e de fapt o instituție privată de învățământ care oferă pregătire profesională pentru forțele speciale, însă în spatele activității se desfășoară operațiuni de pregătire și recrutare a mercenarilor.

Magomed Daudov, președintele parlamentului cecen și una din mâinile drepte ale liderului cecen Ramzan Kadîrov, a declarat luna trecută că de la începutul invaziei din 24 februarie 2022, aproximativ 10.000 de luptători ceceni care au trecut prin această academie rusă s-au alăturat războiului din Ucraina.

Cecenii se luptă între ei în Ucraina

Deși existat două războaie ruso-cecene (1994-1996) și (1999-2009), în urma cărora rușii au ras de pe fața pământului, la propriu, orașul Groznîi - capitala Ceceniei, azi republică în cadrul Federației Ruse - pe modelul pe care îl vedem azi la Mariupol.

Azi, trupele lui Ramzan Kadîrov, cunoscute sub denumirea de kadîroviți participă activ la invadarea Ucrainei, fiind responsabile de crime de război.

Însă în Ucraina cecenii kadîroviți se confruntă cu dudaeviții, supraviețuitori ai războaielor cecene, susținători ai fostului lider cecen Djohar Dudaev. Dudaeviții luptă alături de forțele de apărare ucrainene.

CITEȘTE ȘI: Războiul cecenilor în Ucraina: Kadîroviți vs. dudaeviți. Reislamizarea Caucazului de Nord, o consecință a putinismului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel