Kamal Ahmed, noul director editorial al BBC News

Kamal Ahmed. foto: BBC
Kamal Ahmed. foto: BBC

Kamal Ahmed a fost numit în funcţia de director editorial al BBC News, au anunţat luni reprezentanţii radiodifuzorului public din Marea Britanie.

Jurnalistul britanic a devenit în 2016 editorul-şef al departamentului economic al BBC, după ce a ocupat timp de mai mulţi ani funcţia de editor în cadrul diviziei de business. În noua lui funcţie, Kamal Ahmed va alcătui strategia editorială a BBC, concentrându-se pe storytelling şi reportaj explicativ, furnizând o placă turnantă între căutările online ale publicului şi oferta BBC.

Gavin Allen, director la Ştiri

BBC a anunţat de asemenea luni că Gavin Allen a fost numit în funcţia de director al departamentului de Ştiri. Gavin Allen a fost coordonator al programelor zilnice de ştiri. El va coordona oferta de ştiri zilnice publicate pe platformele multimedia ale grupului BBC şi coordonator al echipei de programe, care va înlocui echipele de ştiri, canale TV, mobile şi online, ce erau până acum separate. Gavin Allen a condus programele de ştiri ale BBC din 2014 şi a lucrat în trecut pentru emisiunea 'Today' a postului BBC Radio 4, 'The Politics Show' şi 'Question Time'.

Cele două numiri de luni fac parte dintr-o procedură de restructurare a diviziei de ştiri din cadrul BBC, al cărei nou director digital va fi Fiona Campbell. Kamal Ahmed şi Gavin Allen îşi vor prelua funcţiile în toamna acestui an.

Vezi și: 18 aprilie, ziua în care un celebru post a transmis: Azi NU avem știri



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel