Kamala Harris și Tim Walz au acceptat nominalizarea Partidului Democrat pentru cursa spre Casa Albă.
Delegațiile din toate statele și teritoriile SUA și-au exprimat încă o dată sprijinul pentru Kamala Harris, vicepreședintele în funcție, în cadrul unui vot pur ceremonial, însoțit de muzică, efecte de lumină, scurte discursuri și multe aplauze în sală, relatează DPA, scrie Agerpres.
Astfel, Kamala Harris a acceptat nominalizarea Partidului Democrat pentru candidatura la alegerile prezidențiale din SUA, cu Tim Walz, pentru funcția de vicepreședinte.
”Tuturor celor din Chicago și din întreaga Americă, vă mulțumesc”, a declarat Kamala Harris, marți seara, din Milwaukee, în timp ce Convenția Națională Democrată a declarat-o aproape în unanimitate pe vicepreședintă candidatul partidului la Casa Albă, în cadrul unui ceremonial de apel rockin'.
”Suntem atât de onorați să fim candidații voștri. Aceasta este o campanie condusă de oameni și, împreună, vom deschide o nouă cale de urmat, un viitor al libertății, al optimismului și al credinței”, a mai spus Kamala Harris.
Vice President Harris: The Democratic Convention just completed their roll call and they have nominated Coach Walz and me to be the next Vice President and President of the United States of America pic.twitter.com/yVMOZgprAh
— Kamala HQ (@KamalaHQ) August 21, 2024
Harris fusese deja aleasă oficial de peste 4 500 de delegați ai partidului pentru a fi candidata democraților la alegerile prezidențiale în cadrul unui apel nominal online la începutul acestei luni.
Harris, care se afla în Milwaukee în campanie, s-a alăturat de la distanță ceremoniei de nominalizare de la Chicago, spunând că ea și Tim Walz (pentru funcția de vicepreședinte) sunt onorați să fie candidații partidului. Ea a promis un ”viitor al libertății, oportunităților, optimismului și credinței”.
Candidata urmează să țină un discurs important în cadrul convenției joi seară, marcând finalul evenimentului de patru zile menit să sărbătorească candidații democrați și să le dea un impuls pentru restul campaniei.
”Da, ea poate! Michelle și Barack Obama i-au ridicat marți pe delegații Convenției democrate în picioare când au salutat ”speranța” pe care au găsit-o în Kamala Harris.
”Speranța s-a întors”, a declarat fosta Primă Doamnă, care, la fel ca soțul său, este încă extrem de populară în cadrul partidului, transmite France Presse. ”Suntem pregătiți pentru președinta Kamala Harris”, a asigurat primul președinte de culoare al Statelor Unite (2009-2017) vorbind după soția sa, criticându-l pe Donald Trump, acest ”miliardar de 78 de ani care nu încetează niciodată să se plângă” și căruia ”îi este frică să piardă”.
Soțul lui Kamalei Harris, Doug Emhoff, făcuse un portret mai personal al vicepreședintelui înainte de a ceda locul familiei Obama. ”America, în aceste alegeri, trebuie să decideți cui să încredințați viitorul familiilor voastre. I-am încredințat Kamalei viitorul familiei noastre. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată”, a spus Emhoff.
Citește și: Trump, campanie cu o imagine fake a lui Taylor Swift care l-ar susține în cursa pentru Casa Albă / FOTO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu