Kamala Harris a băut o bere, în direct, la TV - Video

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Dacă democrata Kamala Harris va învinge la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, atunci este aproape sigur că berea va avea parte de o revenire la Casa Albă.

Citește și articolul - Kamala Harris, afirmații controversate la Oprah Winfrey: Probabil nu ar fi trebuit să spun asta - Video

Este ceea ce a dezvăluit candidata Partidului Democrat într-o emisiune TV umoristică difuzată marţi seară, în timp ce a împărţit o bere cu celebrul prezentator Stephen Colbert, transmite AFP.

Kamala Harris a deschis o cutie Miller High Life, un renumit sortiment de bere americană, în platoul emisiunii ”The Late Show with Stephen Colbert”, deosebindu-se astfel de cei mai recenţi doi locatari de la Casa Albă, Donald Trump şi Joe Biden, care nu consumă alcool.

Stephen Colbert a dezvăluit publicului că scenariştii emisiunii au verificat în avans tipurile de băuturi pe care puteau să i le ofere Kamalei Harris, 'pentru că nu poţi să îi oferi pur şi simplu un pahar cu bere vicepreşedintei Statelor Unite'.

Kamala Harris a recunoscut că a băut recent alcool

Acceptând cutia de bere, Kamala Harris a dezvăluit că a băut recent alcool cu soţul ei, Doug Emhoff. ”OK, ultima dată când am băut o bere, a fost în timpul unui meci de baseball pe care îl urmăream alături de Doug”, a spus ea în timp ce a băut din berea oferită de prezentatorul TV.

Această apariţie publică a vicepreşedintei americane s-a înscris într-o campanie mediatică mai amplă, în cadrul căreia Kamala Harris a stat de vorbă cu prezentatoarele talk-show-ului TV ”The View” şi i-a acordat un lung interviu lui Howard Stern la postul radiofonic SiriusXM.

Video

Youtube video image

Ca şi în cazul acelor două emisiuni, ”The Late Show with Stephen Colbert” s-a desfăşurat într-o atmosferă amicală, care nu a dat naştere unor întrebări cu răspunsuri aprofundate, în contextul în care acest show TV de umor şi satiră îl ironizează adeseori pe Donald Trump.

”Asta se întâmplă când beau bere”

De altfel, atunci când numele adversarului ei republican a fost pronunţat în timpul emisiunii, Kamala Harris l-a criticat imediat: 'Ştii, când ai pierdut milioane de locuri de muncă, când ai pierdut companii, când ai pierdut uzinele de automobile, când ai pierdut alegerile, ce fac toate aceste lucruri din tine? Un perdant!'. 'Asta se întâmplă când beau bere', a adăugat ea, în glumă, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel