Kamala Harris avertizează că forțele NATO din zona României vor fi întărite în caz că Rusia atacă Ucraina.
Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, a avertizat sâmbătă că forţele NATO în Europa de Est vor fi întărite şi mai mult dacă Rusia va ataca Ucraina, şi a prevenit Moscova că se expune unor sancţiuni economice 'severe şi rapide', potrivit Agerpres. 'Frontierele naţionale nu ar trebui modificate prin forţă', a declarat Kamala Harris într-un discurs în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen.
'Pot afirma cu certitudine absolută că, dacă Rusia invadează Ucraina, Statele Unite, împreună cu aliaţii şi partenerii noştri, vor impune costuri economice semnificative, fără precedent', a afirmat ea. 'Am pregătit măsuri economice care vor fi rapide, severe şi unite. Vom ţinti instituţii financiare şi industrii cheie ale Rusiei', a adăugat vicepreşedinta SUA.
'Nu ne vom opri la măsuri economice. Ne vom întări şi mai mult aliaţii din NATO pe flancul estic', a continuat ea.
'Rusia continuă să se declare pregătită să negocieze. Însă în acelaşi timp, ea reduce calea diplomaţiei', a acuzat vicepreşedinta SUA, subliniind că 'acţiunile (Rusiei) pur şi simplu nu corespund declaraţiilor'.
În acelaşi discurs, Kamala Harris a amintit că Statele Unite au desfăşurat deja în jur de 6.000 de militari suplimentari în România, Polonia şi Germania.
Forţele noastre 'nu vor fi desfăşurate pentru a lupta în Ucraina', care nu este membră a Alianţei atlantice, dar 'vor apăra fiecare centimetru al teritoriului NATO', a mai afirmat vicepreşedinta americană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News