€ 5.0890
|
$ 4.3140
|
Curs valutar: € 5.0890
|
$ 4.3140
 

Kamala Harris, la telefon cu Emmanuel Macron. Mesaj puternic după discuție
Autor: Rodica Mitu

kamala-harris_72697600 Kamala Harris
 

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi noul vicepreşedinte american, Kamala Harris, au pledat, în cursul unei conversaţii telefonice, pentru intensificarea cooperării bilaterale, în sensul combaterii pandemiei, a schimbărilor climatice şi apărării democraţiei, informează Le Monde.

„Am vorbit cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Am discutat despre pandemia Covid-19, despre schimbările climatice, despre susţinerea democraţiei în lume, despre provocări regionale. Eu şi preşedintele SUA aşteptăm să colaborăm cu preşedintele Macron pentru a construi un viitor mai bun pentru ţările noastre", a transmis Kamala Harris pe Twitter.

„Kamala Harris şi Emmanuel Macron au pledat pentru cooperare bilaterală şi multilaterală strânsă pentru a face faţă pandemiei, schimbărilor climatice şi susţinerii democraţiei pe plan intern şi pe plan global", a comunicat Biroul vicepreşedintelui SUA.

„Vicepreşedintele SUA a exprimat angajamentul revitalizării alianţei transatlantice. Au discutat şi despre numeroase provocări regionale, în special cele din Orientul Mijlociu şi în Africa, despre necesitatea de a le depăşi împreună", precizează Biroul vicepreşedintelui american. 

Ce a transmis președintele Macron

„Sunt bucuros că am avut prima conversaţie cu vicepreşedintele Kamala Harris. Trebuie să acţionăm împreună pentru abordarea tuturor provocărilor cu care ne confruntăm: situaţia climatică, egalitatea de gen, crizele regionale şi cooperarea spaţială”, a transmis Emmanuel Macron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close