Kamala Harris sau Donald Trump. Zi istorică în SUA, tensiuni uriașe. Curtifan: Spun acest lucru ca să înțelegem până unde s-a ajuns

Agerpres
Agerpres

Primele centre de vot din Statele Unite s-au deschis marţi, la ora locală 05:00 (10:00 GMT), pentru o zi electorală istorică în care ţara va alege între vicepreşedinta şi candidata democrată, Kamala Harris, şi fostul preşedinte şi candidat republican Donald Trump (2017-2021).

Jurnalistul Tudor Curtifan a oferit un comentariu asupra contextului tensionat al acestor alegeri, subliniind divizarea acută dintre democrați și republicani. Redactorul-șef DefenseRomania consideră că această divizare este o consecință a politicilor din ultimele decenii care au accentuat fricțiunile interne ale Americii.

„Indiferent cine va câștiga alegerile, America va rămâne profund divizată și polarizată. Este o stare de tensiune majoră între republicani și democrați, așa cum nu a mai fost de foarte mulți ani. Am vorbit cu mulți republicani și democrați și am înțeles că divizarea este atât de mare... încât oameni care sunt democrați, respectiv republicani efectiv au rupt legăturile cu partea cealaltă. Spun acest lucru ca să înțelegem până unde s-a ajuns. Este o consecință a politicilor Americii din ultimii ani. Nici Donald Trump nu a apărut din spuma mării. El este o consecință a sistemului și establishmentului american”, a zis Tudor Curtifan.

În ultimele ore ale campaniei, mobilizarea democraților s-a făcut intens resimțită pe rețelele de socializare, unde actori și alte vedete și-au exprimat susținerea pentru Kamala Harris.

„În ultimele ore am văzut o mobilizare foarte mare a democraților pe social-media. Actori și alte vedete îndeamnă să o voteze pe Kamala Harris. Pe de altă parte, Donald Trump are oameni de afaceri lângă el. De regulă, republicanii au o politică mult mai soft în ceea ce privește taxarea. Situația economică în SUA a scăzut mult și cred că acest lucru va conta mult la vot”, a mai zis Tudor Curtifan la B1 TV, în emisiunea Ioanei Constantin.

Rezultatele acestor alegeri ar putea reconfigura viitorul politic al Americii, însă divizarea socială și politică profundă arată că, indiferent de câștigător, unitatea va fi o provocare pe termen lung pentru Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel