Kamala Harris, vicepreşedintele SUA, a făcut noi declaraţii despre conflictul dintre Israel şi Hamas.
"Trebuie să existe aranjamente de securitate care să fie acceptate atât de Israel, cât şi de partenerii regionali", a declarat Kamala Harris cu privire la modul în care se va încheia războiul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza.
De asemenea, oficialul american susţine că "Israelienii şi palestinienii trebuie să se bucure de aceleaşi măsuri de prosperitate şi libertate. Toţi merită să se simtă în siguranţă".
Legat de finalul războiului, Kamala Harris spune că "soluţia celor două state pentru israelieni şi palestinieni rămâne obiectivul principal".
"Acum muncim asiduu pentru un nou armistiţiu între cele două părţi", a mai anunţat vicepreşedintele american, conform Reuters.
Unul dintre consilierii lui Netanyahu a declarat, pentru Reuters, că Israel vrea un acord de securitate care să garanteze absenţa trupelor Hamas de la graniţele sale după terminarea războiului din Fâşia Gaza.
Vineri, sursa citată a afirmat că Israel a informat mai multe state arabe că vrea impunerea unei zone tampon pe partea palestiniană a Fâşiei Gaza pentru a preveni atacuri viitoare venite din enclavă.
Mark Regev, consilierul lui Netanyahu, a declarat, cu referire la acest subiect, că "Israel trebuie să aibă o garanţie de securitate. Nu le putem permite teroriştilor să mai treacă graniţele noastre şi să ne măcelărească oamenii cum au făcut-o pe 7 octombrie".
Israelul a sugerat şi în trecut necesitatea unei zone tampon în Fâşia Gaza, dar acum se pare că aceasta este o soluţie luată de-a binelea în seamă pentru viitorul Fâşiei Gaza.
"Dacă mă întrebaţi despre o zonă tampon, vreau să fiu clar: nu vom mai fi în situaţia în care să avem terorişti Hamas la graniţă, direct pe graniţă, gata să treacă şi să ne ucidă oamenii. Israelul nu ia teritorii Gazei. Din contră, formează zone de securitate pentru a limita capacitatea oamenilor să intre în Israel şi să ucidă alţi oameni. E o chestiune de bun simţ", a mai spus Regev.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu