Kamara a reacționat după ce producătorii nu l-au chemat la Survivor All Stars, care a început ieri, la PRO TV.
"Eu nu am refuzat. Mi-aș fi dorit să fiu acolo, dar nu am fost selecționat. Ce pot face în această situație? Nu-mi rămâne decât să mă uit și să mă bucur de show. Consider că întotdeauna producătorii știu mai bine ce fac, pe cine aleg. Dacă așa s-a vrut, eu nu am nimic de comentat.
Îmi pare rău că nu sunt acolo. Regret că nu sunt printre participanți, pentru că simt că mai am multe de spus acolo. Și-mi place foarte mult sistemul din acest an, cu eliminări. E mult mai bine așa. Din ce am văzut din promo, e pentru prima oară când concurenții au soarta în mâinile lor. Iar eliminările se fac în urma unui duel, care pe care. Așa cum mi-ar fi plăcut mie. (...)
Mamă, ce mi-aș dori să fiu acolo. Ce m-aș duce peste ei cu toiagul... Vai de capul meu! Știu toate zonele acuma. Eu oricum mă descurcam acolo și aș fi supraviețuit și 50 de ani de acum încolo, cu cocos, crabi, scoici din mare și tot ce mai găseam pe acolo", a spus artistul pentru cancan.ro.
"De susținut, îi susțin pe cei doi faimoși din echipa în care am fost și eu anul trecut, pentru că alături de ei am îndurat acolo cele mai grele momente. Pe Ștefania Stănilă și pe Jorge. Amândoi mi-au fost aproape de la început. Și eu am fost aproape de ei. Îmi pare rău că Jorge a ieșit atunci din cauza unei accidentări stupide la genunchi. Poate e șansa lui să demonstreze că putea mai mult pe parcurs.
Apoi Ștefania a rezistat până în penultima săptămână parcă, în ultimii șase. Consider că merita mai mult. Ambii au șansa lor. Nu știu de ce, dar parcă presimt că anul acesta va câștiga o fată. Rămân faimos forever (n.r. pentru totdeauna). Mai sunt faimoși pe care-i simpatizez și pe care-i vor susține dacă cei doi ai mei nu vor mai fi. Dar sper să rămână cât mai mult, până la capăt', a mai spus el, potrivit sursei citate mai sus.
Survivor All Stars
10 faimoși și 10 războinici se vor lupta pentru ca la final, doar unul să câștige marele premiu de 100.000 de euro. Show-ul îi aduce în fața telespectatorilor pe cei mai puternici concurenți din sezoanele anterioare. Doar concurenții vor putea vota cine ajunge în Duelurile Eliminatorii și luptă pentru a nu părăsi competiția. Însă, câștigătorul, ca de fiecare dată, va fi decis de către telespectatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu