Următorul album al rapperului american Kanye West, intitulat ''Jesus Is King'', va fi lansat vineri, 25 octombrie, informează luni Rolling Stone, citează Agerpres.
West a anunţat apariţia noului album luni dimineaţă, printr-un mesaj publicat pe Tweeter însoţit de o fotografie cu varianta editată pe vinil albastru a discului Jesus Is King.
Lansarea albumului coincide cu cea a filmului cu acelaşi nume, cu Kanye West, regizat de Nick Knight, care va avea premiera în cinematografele IMAX la data de 25 octombrie, notează Rolling Stone.
La sfârşitul lunii august, soţia rapperului, Kim Kardashian West, a publicat o fotografie cu ceea ce părea a fi o listă cu melodiile de pe noul album, cu posibila dată de lansare la 27 septembrie.
West a confirmat ulterior această dată pe site-ul său, însă surse apropiate au declarat la 25 septembrie pentru Rolling Stone că albumul nu va fi lansat la această dată. Ulterior, Kim Kardashian West a susţinut că albumul va apărea la 29 octombrie, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat.
Cel mai recent album al rapperului Kanye West, intitulat Ye, a fost lansat la 1 iunie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu