Atacantul francez Karim Benzema a fost titular și a marcat un gol la ultimul său meci sub culorile echipei Real Madrid, duminică seara, pe stadionul Santiago Bernabeu, contra formaţiei Athletic Bilbao, în etapa finală a campionatului de fotbal al Spaniei, La Liga.
Karim Benzema este câştigătorul Balonului de Aur în 2022 şi jucătorul cu cele mai multe trofee din istoria clubului Real Madrid (25), cu ocazia partidei de duminică seară.
Starul francez a condus atacul lui Real madrid în partida cu Athletic Bilbao, încheiată cu scorul de 1-1, în timp ce jucători precum Marco Asensio, Eden Hazard sau Mariano Diaz, ale căror plecări la finalul sezonului sunt de asemenea confirmate, au început meciul pe banca de rezerve. Benzema a marcat golul madrilenilor din penalty, în repriza a doua.
Antrenorul Carlo Ancelotti a decis să titularizeze doi jucători al căror viitor la Real Madrid stă deocamdată sub semnul întrebării, respectiv Nacho Fernandez şi Dani Ceballos.
Real Madrid a anunţat oficial duminică despărţirea de Karim Benzema la finalul acestui sezon. Actualul căpitan al madrilenilor a sosit pe Santiago Bernabeu în iunie 2009, în acelaşi timp cu starul Cristiano Ronaldo, căruia i-a fost partener în atacul formaţiei madrilene până în 2018, când portughezul s-a transferat la Juventus Torino.
În 14 sezoane petrecute la clubul madrilen, Benzema a câştigat cinci Ligi ale Campionilor, cinci Cupe Mondiale ale cluburilor, patru Supercupe ale Europei, patru titluri de campion al Spaniei, trei Cupe şi patru Supercupe ale Spaniei, reaminteşte Real Madrid.
Golgheterul francez a disputat în total 647 de partide în tricoul echipei spaniole şi a înscris 353 de goluri, fiind al doilea marcator din istoria lui Real Madrid, după Cristiano Ronaldo (450 de goluri).
Potrivit presei internaţionale, viitoarea destinaţie a lui Karim Benzema va fi Arabia Saudită, unde urmează să semneze un contract pe 2 ani cu formaţia Al Ittihad, în valoare de 200 de milioane de euro.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu