EXCLUSIV Karlovy Vary 2022: Femeia, la bine și la rău
Nu a fost un criteriu tematic, dar așa s-a întâmplat. Protagonista majorității filmelor competitive de până acum este Ea, femeia. Probabil unde viața însăși avansează personajul, cu deosebire în zilele noastre, oferindu-i, pentru mai mult sau mai puțin timp, galoanele identificării cu o temă.
A purtat diferite chipuri, unele banale, altele excepționale: tânăra aflată la început de viață, femeia obișnuită cu greul asumat al vieții, femeia mamă-excesivă, nevasta cicălitoare, bănuitoare, femeia tentată de experiențele sexualității văzute ca un sport monden, plătit amarnic, păgubos, femeia rătăcită prin hățișurile SF, împărțind frățește cu bărbatul melancolia singurătății și, undeva la un capăt foarte îndepărtat, femeia Mater dolorosa. Nu știm care anume dintre ele va fi câștigătoare în sensul strict al competiției.
Deocamdată, concurează la dreptul de a rămâne în memoria noastră, se strecoară pe zi ce trece, răsar când nu te aștepți, dacă nu cumva, caz rar de tot, ne hărțuiesc, ne obsedează. Iat-o pe Vera din filmul The Word al cineastei cehe Beata Parkanova, enervant de bombănitoare, ascunzându- și cu greu demonii geloziei, într-o căsnicie altfel cât se poate de senină, lângă copii și un soț blând și, mai ales, incoruptibil, într-o vreme tulbure, înaintea evenimentelor din august 1968.
Într-unul dintre momentele acelui timp istoric, deloc simpatica noastră eroină își dovedește însă rezistența morală, în absența căreia viața nu poate fi luată de la capăt. The Word (Slovo, în original) este făgădjuința, cuvântul de onoare dat semenilor sau omului de lângă tine. Cu o psihologie oarecum asemănătoare, până la un punct ni se înfățișează și eroina cineastei poloneze Anna Kazejak din filmul Fucking Borhholm.
Actrița poloneză Dorota Kolak, impresionanta Mater dolorosa din filmul Fools (foto Servis Festival Karlovy Vary)
Blestemata stațiune daneză, unde au ales să-și petreacă un weekend două familii așa zis prietene, își merită ocara din titlu cu ajutorul tenace al amintitului personaj, mai ales, incapabil – decât într-un târziu – să-și controleze intoleranțele, răbufnirile unor mai vechi ranchiune, tentația răzbunărilor factice și inutile. O scurtă vacanță devenită un mic iad, cum sunt atâtea, pare să spună, ironic-împăciuitor, filmul. Viața nu aduce cu cinematograful plăsmuit pentru liniștea noastră.
Și totuși, ce s-ar întâmpla dacă am privi mai atent în jurul noastru, cu un ochi exersat de trecerea peste atâtea pelicule? Poate am da la o parte învelișul subțire, pentru a descoperi că, uneori, viața chiar copiază structurile filmului. Aparent, filmul The Ordinaries, semnat de regizoarea germană Sophie Linnenbaum, are tot ce-i trebuie pentru a fi interpretat ca o incursiune în lumea misterioasă a cinematografului, cu ierarhiile lui, pe care o tânără ambițioasă este gata să le înfrunte.
Deocamdată, Paula este destinată doar rolurilor secundare, este un Supporting Character, cu aspirații mai înalte. Pe măsură ce eroina deschide ochii, filmul își leapădă învelișul cotidianului, pentru a-l accesa pe cel parabolic: nu cumva existența însăși îi distribuie pe cei care o străbat în personaje secundare și, respectiv, principale? Ca să nu mai vorbim de așa numiții, în limbaj profesional, outtakes, cei care filmează, dar sunt tăiați la montaj.
Vezi și: Karlovy Vary 2022: Globul de cristal ispitește din nou
Pentru a schimba registrul, voi face un salt în teritoriul unui SF distopic, în Vesper, al cuplului de cineaști Kristina Buozyté (Lituania) și Bruno Samper (Franța), acolo unde o tânără femeie ține tovărășie protagonistului, adolescentul Vesper, călăuzit de spiritul tatălui său bolnav, într-o lume a ecosistemelor date peste cap. Într-un astfel de timp al nimănui, animalele dragi nouă astăzi vor fi doar amintiri ciudate, într-un album salvat nu se știe cum. Pe prima pagină, la loc de cinste – pisica.
Din tot hățișul filmului care, la rigoare, merită mai multă insistență, am decupat acest moment, cu acompaniamentul lui sonor, un miau, ca sunet preistoric. Toate aceste titluri au acoperit o bună parte din principala competiție. Personajul dominant, cel mai puternic, din galeria selectată de mine pentru corespondența de astăzi vine însă din noua secțiune paralelă, competitivă și ea, Proxima. Este vorba de filmul lui Tomasz Wasilewski Fools (Proștii), coproducție Polonia, România (Ada Solomon), Germania.
O legendă a fstivalului, Eva Zaoralova
De fapt, după numele regizorului, ar trebui să-l adaug imediat pe cel al directorului de fotografie Oleg Mutu, pentru excepționala sa imagine, cu atât mai prețioasă cu cât expunerea regizorală, uneori, nemiloasă, este pe alocuri greu de îndurat. Acea Mater dolorosa amintită la începutul acestor rânduri de aici vine.
Nu am văzut de mult pe ecran un personaj feminin care să aibe curajul de a debuta prin a fi nu numai antipatic, ci de-a dreptul respingător - căsătorită, la 62 de ani, cu un bărbat cu douăzeci de ani mai tânăr, dominată de un nebănuit instinct al cărnii – pentru a se elibera, treptat, de sub tirania simțurilor răvășite, regăstă în devotamentul fără margini cu care se dedică fiului grav bolnav.
Mater dolorosa nu este o metaforă îndepărtată. Imaginile cu nuanțe cristice ale oblojirii rănilor, ale trupului mortificat, pregătit pentru coborârea în mormânt, sunt copleșitoare, dincolo de cruzimea lor. Cadrele lui Oleg Mutu pot constitui ele însele un obiect de studiu. Cât despre extraordinara actriță Dorota Kolak, nu știu ce premiu ar putea să o răsplătească.
Optând pentru un personaj feminin ca dominantă a filmelor văzute până acum, nu aș putea să nu zăbovesc asupra unuia de dincolo de ecran. Până mai ieri, era autoritatea tutelară a festivalului de la Karlovy Vary, „singura noastră legendă”, cum avea să o numească directorul artistic Karel Och. Este vorba despre Eva Zaoralova, dispărută la începutul lui martie.
Raffaela Chapman, protagonista filmului Vesper (foto Servis Festival Karlovy Vary)
Caz rar în istoria marilor manifestări cinematografice, când un actor - în cazul de față Jiri Bartoșka – și un critic de film au reconstruit un festival aflat în derivă. Între 1994 și 2019, cuplul Bartoșka –Zaoralova, el - președinte, ea- director artistic, iar din 2010 consultant artistic, a marcat viața festivalieră în general, cum probabil numai Gilles Jacob reușise la vremea lui, la Cannes.
Cinefilă din frageda ei studenție, petrecută la Facultatea de Litere (franceză-italiană), Eva Zaoralova s-a impus de timpuriu în critica de film. O jumătate de secol, între 1968 și 2020, semnătura ei se regăsea cu regularitate în celebra revisă Film a doba (Filmul și timpul). Talentul, cultura, gustul impecabil, simțul prieteniei, o neobișnuită putere de muncă, egalată doar de modestia ei, au atras denumiri omagiale de care încerca să scape: prima doamnă a festivalului de la Karlovy Vary, prima doamnă a criticii de film cehe.
Ediția din acest an i-a dedicat un montaj comemorativ proiectat în seara inaugurală și o emoționantă expoziție foto, intitulată Legenda festivalului nostru. Am avut privilegiul să o cunosc pe Eva Zaoralova, chiar dacă târziu. Nu chiar atât de târziu, însă, încât să nu fi avut bucuria unui lung schimb de mesaje. M-au tulburat fotografiile din tinerețe ale fostei studente care, într-o zi, i-a scris lui Fellini, plină de admirație, după ce văzuse filmul La strada.
Atenție, era Fellini cel de dinaintea lui La dolce vita. Impresionat, il maestro a invitat-o la Roma. Așa a fost viața, noi o putem înțelege cel mai bine. Sau nenorocul. Eva nu avea să-l întâlnească niciodată pe Fellini. În amintirea tinerei cinefile de altădată festivalul a proiectat filmul La strada.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
