EXCLUSIV  Karlovy Vary 2022: Globul de cristal ispitește din nou

Liev Schreiber, oaspete al ediției 56, își folosește celebritatea pentru cauze umanitare (foto Servis Film festival Karlovy Vary)
Liev Schreiber, oaspete al ediției 56, își folosește celebritatea pentru cauze umanitare (foto Servis Film festival Karlovy Vary)

La cea de a 56-a aniversare, Festivalul internațional de film de la Karlovy Vary (KVIFF) s-a reinstalat în luna care îi convine cel mai mult, iulie, „luna lui cuptor”, a cărei dogoare aici este mult mai potolită.

Anul trecut, cu calendarul dat peste cap de pandemie,  cea mai importantă  manifestare cinematografică din zona Europei centrale și-a trăit viața în august. Oricum, tot după Cannes se întâmpla să fie, dar se pare că și această succesiune îi priește.

După nebunia de pe  Croazetă și înaintea marilor întâlniri ale toamnei, Veneția și Toronto, KVIFF pare o oază de liniște, ceea ce nu înseamnă amorțeală, ci doar păstrarea bunului simț în exprimarea bucuriei de a celebra cinematograful. De altfel, intențiile ludice au fost vizibile încă de la lansarea afișului 2022, un colaj de desene colorate cu trimiteri către simboluri filmice, care în seara deschiderii de acum două zile  au prins viață într-o mică  animație, în care am identificat, printre altele,  personaje-cheie ale festivalului.

Eram obișnuiți cu frumusețea sobră, aproape geometrică, recognoscibilă de la o poștă, a  tot ceea ce însemna reprezentarea, imaginea KVIFF, de aceea am fost oarecum surprinși de această explozie a jubilației care a păstrat – o spun cu admirație, dar și cu invidie – ceea ce se cheamă marcă a casei, stilul. El acompaniază și unele schimbări în schema arhitecturală a festvalului, prevăzute încă de acum câțiva ani, amânate și, în cele din urmă, împiedicate de urgențele impuse de pandemie.

Benicio del  Toro va fi onorat cu Premiul Președintelui

Schimbarea majoră este înlocuirea fostei secțiuni paralele competitive East of the West cu Proxima, în urma consultării regizorilor  și producătorilor din regiune. Directorul artistic și selecționerul Karel Och a ținut să sublinieze, într-un interviu:  „Am înțeles că misiunea noastră de a veni în ajutorul cineaștilor din blocul de Est dornici să se afirme pe scena internațională prin secțiunea East of the West a fost îndeplinită. Producătorii vor astăzi să concureze la un  nivel global”.

Aceeași tendință către o mai largă deschidere se observă și în programul competiției majore, al cărei premiu suprem este Globul de cristal. Numele unor cineaști din Japonia, Canada, Israel, Lituania stau alături de cele ale creatorilor din Polonia, Cehia, Germania, Bulgaria. Același Karel Och a amintit  absențai cineaștilor ruși din competiție, insistând asupra unui amănunt: decizia nu este consecința unui boicot total.

Un film rusesc, CaptainVolkonogov Escaped, semnat de Natalia Merkulova și Alexei Ciupov, invitați încă din toamnă, după ce organizatorii l-au văzut la Veneția, a fost păstrat în programul festivalului, în cea mai largă secțiune informativă, Horizons. Un grup de cineaști ucraineni au reacționat împotriva acestei decizii, drept care întreaga conducere a festivalului a dat publicității o declarație prin care „respinge în mod ferm interpretarea conform căreia, prin proiectarea acestui film, se distrage atenția comunității internaționale de la crimele comise în Ucraina.

Lui Geoffrey Rush i se va îmâna un Glob de cristal pentru contribuția sa excepțională la dezvotarea artei cinematografice

Dimpotrivă, noi credem că putem provoca o discuție publică plecând de la suprapunerea temei principale a filmului cu evenimentele actuale”. „Trăim în vremuri tulburi – spunea președintele festivalului, Jiri Bartoșka, în seara inaugurală – și când afirm asta mă gândesc la războiul atât de crud din Ucraina.  Cineaștii îmi par tot atâția Hamleți moderni  care încearcă să stabilească ora exactă într-o lume ieșită din țâțâni”. Unul dintre ei a și apărut ieri în carne și oase.

Este vorba despre actorul, regizorul, scenaristul și producătorul american Liev Schreiber (cu origini ucrainene) , care în cadrul unei conferințe de presă a prezentat proiectul asociației non-profit BlueCheckUkraine, pentru distribuirea fondurilor destinate să ajungă în prima linie a războiului.

Mai mult ca sigur,  vom simți adierea normalității și grație celor doi doi mari invitați de onoare ai ediției din acest an, Geoffrey Rush și Benicio del Toro, un australian și un american de origine portoricană. Vor sosi peste câteva zile, din două capete ale lumii, pentru a fi onorați cu înalte distincții, continând, astfel, tradiția de a invita  creatori de prestigiu, tradiție ce face parte din însăși structura festivalului modern, clădit cu treizeci de ani în urmă, de actualul președinte Jiri Bartoșka și de  cea de curând dispărută, criticul de film Eva Zaoralova, a cărei memorie a fost omagiată în seara deschiderii. Dar despre personalitatea celei care a dat demnitate profesiei noastre îmi voi îngădui să scriu rânduri speciale. Merită. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel