Karpatia Horse Show 2016, eveniment hipic internațional, ce s-a desfășurat pe Domeniul Cantacuzino din Florești Prahova, și-a desemnat câștigătorii.
Concursul Complet Internațional de 3 stele, cu probele obligatorii dresaj, cross country si sărituri peste obstacole, a fost câștigat de Mattia Luciani (27 de ani, Italia, Gruppo Sportivo Carabinieri) și calul Leopold. Locul doi i-a revenit lui Sza1bo Orsolya (Ungaria) cu calul Zizi St. John, iar pe locul trei s-a clasat Roberta Fox (Marea Britanie) cu calul Fleet Street, informează un comunicat de presă al organizatorilor.
„Este pentru prima oară când vin în România la această competiție pe acest domeniu nobiliar minunat. La proba de trei stele am concurat cu un cal tânăr de 8 ani, cu care voi participa și la Bedminton (Marea Britanie) la categoria 4 stele", a declarat câștigătorul Mattia Luciani, care s-a decarat încântat de organizarea competiției.
[citeste si]
Bușteni, șanțuri, mese din lemn, garduri vii și o spectaculoasă fantână a Palatului Micului Trianon au fost cele mai dificile obstacole, pe care au trebuit să le sară călăreții împreună cu caii. Anul acesta, traseul a fost regândit de designerul Peter Fell din Irlanda, asistat de Gabriel Boghiu, care a vrut să crească spectaculozitatea spectacolului hipic prin dublarea numărului de treceri ale călăreților prin dreptul fiecaărui punct de vizionare de pe traseu.
Câștigătorii probei de 2 stele au fost Karin Khoddam-Hazrati, reprezentând Austria pentru prima oară în acest eveniment cu calul Flashlight și Dalakov Mitko din Bulgaria cu calul Solaris. De altfel, Austria a câștigat cele mai multe medalii, prin Karin Khoddam-Hazrati cu caii Vienna și Oklahoma cu care s-a clasat pe locurile I și II la categoria o stea, în timp ce locul trei i-a revenit României prin Sandra Takacs cu calul Olimpia.
Novici și Prenovici, categoriile câștigate de români
Românii au câștigat medalii la categoriile Novici și Prenovici, prin intermediul călăreților Gherghina Adrian, Nemeș Călin și Sandra Takacs.
Ediția din 2016 a Karpatia Horse Show a găzduit și un Concurs Național de Atelaje cu doi și patru cai care s-a desfășurat pe un traseu marcat cu conuri, așezate la o distanță exactă. Cîștigători au fost Fitero Petre (2 cai) și Bartha Edward (4 cai), participant și câștigător al campionatelor mondiale de atelaje.
„M-am bucurat că la acest concurs l-am avut pe unul dintre cele mai talentați și pricepuți driveri, Bartha Edward și totodată că am reușit să organizăm la Karpatia Horse Show 2016 acest spectacol cu trăsuri superbe și driveri foarte elegant îmbrăcați care au făcut deliciul publicului", a declarat Mihnea Vîrgolici, directorul evenimentului.
Ambele competiții au fost organizate cu sprijinul Federației Ecvestre Internaționale și Federației Ecvestre Române.
Câștigători Concurs Complet Internațional.
Listă câștigători
CCI 3 stele
Mattia Luciani (Italia), cu calul Leopold, 57, 21 puncte
Szabo Orsolya (Ungaria) cu calul Zizi St John, 57, 71 puncte
Roberta Fox (Marea Britanie) cu calul Fleet Street, 82,29 puncte
CCI 2 stele
Karin Khoddam-Hazrati (Austria) cu calul Flashlight, 87,60 puncte
Dalakov Mitko (Bulgaria) cu calul Solaris, 97,79 puncte
CCI 1 stea
Karin Khoddam-Hazrati (Austria) cu calul Vienna 77, 50,73 puncte
Karin Khoddam-Hazrati (Austria) cu calul Oklahoma 2, 54,12 puncte
Takacs Sandra cu calul Olimpia (România), 69,69 puncte
Prenovici
Szabo Orsolya (Ungaria) cu calul Quetra St John's, 48,85 puncte
Adrian Gherghina (România) cu calul Jeronimo, 53,88 puncte
Călin Nemeș (România) cu calul Quirro T, 56,25 puncte
Novici
Călin Nemeș (România) cu calul Vivian, 52,5 puncte
Sandra Tacacks (România) cu calul Smucig, 62,89 puncte
Dalakov Ivelin (Bulgaria) cu calul Pasians, 70.34 puncte
Câștigători atelaje
Fitero Petre (atelaje cu 2 cai)
Bartha Edward (atelaje cu 4 cai)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News