Kate Winslet spune că femeile sunt tratate mai bine la Hollywood, mai ales cele de vârsta sa

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Actrița Kate Winslet a spus că situația femeilor de vârsta sa de la Hollywood s-a schimbat.

Potrivit BBC, femeia de 45 de ani, celebră pentru filmul „Titanic” din 1997, este de părere că Hollywoodul și-a făcut loc și pentru doamnele trecute de prima tinerețe și nu numai. Winslet, care este starul unui serial american intitulat „Mare of Easttown”, a vorbit despre schimbările care au loc în industria filmelor.

Regizorul a tratat-o foarte frumos pe Winslet, semn al schimbării de la Hollywood

„Lucrurile se schimbă când vine vorba de plata egală. Vorbim și despre o creștere impresionantă a rolurilor foarte bune, mai ales în grupa mea de vârstă”, a transmis actrița care a făcut senzație alături de Leonardo Di Caprio în filmul premiat cu Oscar din 1997. Aceasta a adăugat că are „control total” asupra modului în care se prezintă în scenele care implică acte sexuale.

„Craig Zobel, regizorul nostru... m-a rugat să privesc scena despre care spuneam pentru a se asigura că îmi convine”, a mai spus Kate Winslet. „Acest lucru a fost foarte onorabil pentru că nu-mi aduc aminte să mă fi întrebat cineva așa ceva când eram mai tânără – îți arată că lucrurile se schimbă totuși puțin în bine. Oamenii sunt atenți cu felul în care femeile se simt și cum vor să se prezinte”.

Winslet a mai povestit momente inedite din timpul filmărilor

Winslet este și producător executiv al serialului de la HBO și a spus că de două ori și-a dat avizul negativ posterului producției pentru că fuseseră mult prea editate. Astfel, aceasta a a cerut să nu îi fie retuşate ridurile în afişul care promovează noul serial difuzat de HBO, „Mare of Easttown", în pofida insistenţelor echipei de publicitate.

„Ei îmi spuneau «nu poţi apărea aşa», iar eu insistam «oameni buni, ştiu câte riduri am în jurul ochilor, vă rog să nu le mai ştergeţi, puneţi-le la loc»”, a asigurat actriţa ziarului The New York Times, cu câteva ore înainte să fie difuzat ultimul episod al acestei miniserii. Totodată, în timpul filmărilor i-a interzis regizorului Craig Zobel să-i modifice corpul pe calculator corpul, în timpul scenei actului sexual. La vizionarea scenei, regizorul a observat că actriţa afişa ceva mai multă burtică şi a promis că va ameliora imaginile. „Nici să nu îţi treacă prin minte!", a exclamat Winslet.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel