KazMunayGas, proprietarul Rompetrol, dă în judecată statul român

KazMunayGas anunță că a început procedurile judiciare care vizează indisponibilizarea de către autoritățile române a unor active în valoare de 2,1 miliarde de dolari.

În data de 22 iulie 2016, Compania Naţională JSC KazMunayGas (KMG) şi KMG International N.V. (KMGI) au transmis autorităţilor române o Notificare formulată în baza tratatelor privind protejarea investițiilor (Notice of Investment Dispute) - având ca temei prevederile Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan, ale Acordului între Guvernul Regatului Țărilor de Jos şi Guvernul României şi ale Tratatului Cartei Energiei, precizează un comunicat al companiei kazahe.

Diferendul de arbitraj priveşte tratamentul aplicat de autorităţile române investiţiilor realizate de KazMunayGas NC şi KMG International în subsidiarele din România, şi anume: Rompetrol S.A. (în prezent Oilfield Exploration Business Solutions S.A., Oilfield), Vega S.A. (Vega), Rompetrol Rafinare S.A. (RRC) şi alte companii româneşti.  

Scrisoarea companiilor KazMunayGas către Guvernul României detaliază indisponibilizarea unor active în valoare totală de peste 2,1 miliarde de dolari şi convingerea companiei că aparent autorităţile intenţionează să pună sechestru şi să naţionalizeze active care au generat un beneficiu extraordinar pentru economia României şi oameni. Companiile membre KazMunayGas au investit deja în jur de 4 miliarde de dolari (inclusiv preţul de achiziţie al Grupului de către KazMunayGas NC) în România şi au planuri de a direcţiona alte câteva miliarde în fonduri către unităţi de producţie şi comunităţile unde Grupul operează.

[citeste si]

Azamat Zhangulov, Vice Preşedinte Senior al KMG International a declarat astăzi: „Suntem mereu disponibili să îi explicăm Guvernului României nevoia ca investiţiile noastre să fie protejate, în baza cadrului legislativ în vigoare. Ne menţinem angajamentul de a ne continua investiţiile în România şi de a dezvolta în continuare pe baza premiselor deja existente. Totuşi, nu putem investi şi mai mult capital dacă autorităţile nu demonstrează respect pentru lege. Dacă nu va fi găsită nicio soluţie, suntem obligaţi să utilizăm toate mijloacele legale pentru a ne apăra drepturile şi a obţine compensaţii, incluzând arbitrajul internaţional împotriva statului român. Totuşi, sperăm sincer că o soluţie amiabilă poate fi încă găsită, care să ne permită să ne continuăm investiţiile în România astfel încât să contribuim la obiectivul României de a deveni un hub energetic important în regiunea Mării Negre”.           

Dacă după depunerea Notificării formulate in baza tratatelor privind protejarea investițiilor (Notice of Investment Dispute) nu se va ajunge la o înţelegere între KMG şi România, cazul va fi deferit şi va fi rezolvat de Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii din cadrul Băncii Mondiale, cu sediul în Washington, D.C., sau Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerţ de la Stockholm, în concordanţă cu prevederile tratatelor şi cu soluţiile şi măsurile pe care companiile KMG ia în considerare să le obţină.

Context

Notificarea Diferendului

Transmiterea Notificării formulate în baza tratatelor privind protejarea investițiilor  reprezintă primul pas procedural care ar putea conduce la o dispută de arbitraj între un investitor și țara unde acesta a realizat investiția.

Pe scurt, în concordanță cu tratatele menționate mai sus, statele care au aderat și au devenit parte a unor astfel de tratate beneficiază de o serie de drepturi relative la investiții menite să încurajeze procesul investițional și să creeze un mediu legal corect, echitabil și nediscriminatoriu, iar, de cealaltă parte, să asigure cadrul pentru deținerea și înstrăinarea investițiilor fără perturbări, într-un mod legitim şi paşnic.

Tratate Internaționale

Tratatele de referință

1996 și 2010 Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Kazahstan privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor (Acordul bilateral kazah)

Acordul pentru încurajarea și protejarea reciprocă a investițiilor încheiat între Guvernul Regatului Ţărilor de Jos și Guvernul României (Acordul bilateral olandez).

Tratatul Cartei Energiei (TCE)

Reprezentarea legală a companiilor KazMunayGas

Freshfields Bruckhaus Deringer LLP, alături de Squire Patton Boggs LLP, vor acționa în numele Companiei Naționale KazMunayGas (KMG), o companie înregistrată în Kazahstan, și a subsidiarei sale deținută integral KMG International N.V. (KGMI), o companie înregistrată în Olanda, ambele fiind menționate în declarația de mai sus drept Companiile KazMunayGas.

Despre KMG International

Deținut de compania națională de petrol și gaze KazMunayGas din Kazahstan, KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, extracție și servicii industriale pe 12 piețe importante. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone de țiței pe an, Rafinăria Vega Ploiești – cea mai veche unitate de acest fel, aflată în operare din 1905, dar și peste 700 de puncte de alimentare cu carburanți, 230 de stații distribuție GPL, 9.000 de puncte de distribuție butelii, 3 stații de îmbuteliere GPL și 6 depozite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel