Kelemen: E o iluzie să crezi că dacă părăsim Guvernul vom putea face mai multe

kelemen-hunor-7.
kelemen-hunor-7.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, că Uniunea nu vrea declanşarea unei crize politice, ci să îngheţe "problema" (descentralizării - n.r.), să pornească "pe un alt făgaş" pe care poate înainte, deoarece este o iluzie să creadă că dacă va părăsi Guvernul va putea face mai multe.

Kelemen Hunor a spus, sâmbătă, în faţa delegaţilor Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), că dacă partenerii de coaliţie vor insista să susţină varianta de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, considerată inacceptabilă de către UDMR, problema trebuie "îngheţată" şi trebuie pornit "pe un alt făgaş", transmite Mediafax.

"Noi, în aceste zile, putem ajunge cu reforma administrativă la un punct unde, păstrând situaţia de faţă şi avansând cu descentralizarea, putem supravieţui. Dar dacă ei o ţin cu opt plus doi, să ne ridicăm de la masa tratativelor şi să mergem mai departe. Noi nu vrem o criză (politică), ci să îngheţăm problema, să pornim pe un alt făgaş, pe care putem face pas înainte. (...) Dacă nu avem forţă mai mare, măcar să fim mai înţelepţi", a spus Kelemen Hunor.

Acesta a amintit situaţia Slovaciei, unde, în urma reformei administrative, minoritatea maghiară a ajuns în minoritate peste tot.

"Trebuie să ne bazăm pe încrederea şi unitatea comunităţii noastre. Atunci, deciziile noastre, oricare ar fi ele, vor fi implementabile şi vor servi comunitatea", a spus Kelemen Hunor.

Acesta a adăugat că reprezentanţii UDMR nu au respins niciodată posibilitatea unui dialog cu puterea şi cu opoziţia.

Preşedintele UDMR a apreciat că este "o iluzie" să se creadă că reprezentanţii UDMR vor putea face mai multe pentru comunitatea lor din opoziţie şi a semnalat pericolul divizării comunităţii maghiare.

"Am primit două scrisori de la parteneri, pe tema reformei Constituţiei şi a drepturilor minorităţilor. (...) Noi trebuie să ajungem la un acord. Trebuie să-şi dea seama că nu pot asigura două treimi. Trebuie să dezbatem şi cu membrii opoziţiei, nu respingem posibilitatea unui dialog, dar aş dori să dizolv iluziile că putem face altceva decât în ultimele zile. Cel mai mare pericol e dacă Secuimea atacă Partium. Doar dacă vom fi uniţi vom fi în stare să ne apărăm interesele şi să aducem servicii care să apere comunitatea. E o iluzie să crezi că dacă părăsim Guvernul şi coaliţia, în opoziţie vom putea face mai multe. E o iluzie că am ajunge în câteva săptămâni la guvernare, cu opoziţia din prezent", a spus el.

Kelemen Hunor a subliniat că "Guvernul nu este un lucru negativ", iar reprezentanţii Uniunii, în acest moment, trebuie să menţină coaliţia de guvernare, aceasta fiind în interesul comunităţii.

"Încă n-am făcut toţi paşii posibili, încă mai avem sarcini pe care le putem rezolva. Însă există, fireşte, o limită de care nu putem trece - interesele comunităţii noastre. Dacă ajungem la o situaţie administrativă care exclude comunitatea maghiară şi nu oferă drepturi decizionale comunităţii locale, e inacceptabil pentru noi. Să ne păstrăm credinţa reciprocă şi unitatea noastră, în urma discuţiilor de astăzi, doar aşa vom face faţă situaţiei prezente. Întotdeauna a fost nevoie ca UDMR să fie în Parlamentul României. Va fi nevoie de noi şi în 2012, va trebui să păstrăm o reprezentanţă fermă şi unită, pentru a găsi mijloacele de a servi interesele comunităţii, să adăugăm de la un an la altul ceva. Avem aceeaşi sarcină şi acum, vă solicit aducem hotărâri în interesul comunităţii", a încheiat Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel