Kelemen Hunor: Autonomia, un deziderat al comunității maghiare

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că autonomia este un deziderat al comunităţii maghiare care se poate realiza prin lege, prin dialog şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească, informează mediafax.

[caption id="attachment_227606" align="alignleft" width="350"] foto: cotidianul.ro[/caption]

 "Am spus de fiecare dată că autonomia este un deziderat al comunităţii maghiare, un deziderat care se poate realiza prin lege, prin dialog, prin înţelegere şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească", a afirmat liderul UDMR. Acesta a susținut că fără respect şi dialog este greu de realizat acest deziderat al maghiarimii.

"Este o cale lungă, fără dialog, fără respect şi fără o deschidere desigur că nu se poate realiza aşa ceva. Oricum, nu este pentru prima oară când vă întâlniţi cu un astfel de deziderat în ultimii 22 de ani", a declarat Kelemen Hunor, referindu-se la faptul că la protestul de sâmbătă, de la Sfântu Gheorghe, faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării Colegiului "Szekely Miko" unii participanţi au strigat "Autonomie" şi au avut pancarte cu inscripţia "Autonomie Ţinutului Secuiesc".

În jur de 25.000 de maghiari, dintre care sute de preoţi, au participat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului "Székely Mikó" din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos.

La finalul acţiunii, protestatarii au adoptat un manifest în care şi-au formulat revendicările în cinci puncte, cerând, printre altele, "remedierea deciziei judecătoreşti nedrepte".

Protestatarii au mai afișat pancarte cu mesaje precum "Dreptate", "Dreptate lui Marko, Marosan şi Miko", "Justice", "Autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc" şi au steaguri secuieşti şi ungare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel