Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a fost desemnat, vineri, la Târgu Mureş, de către Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, crede că va fi votat şi de către români în alegerile prezidenţiale.
"Sper şi sigur că vor exista şi voturi din partea românilor, sunt convins de acest lucru", a declarat presei Kelemen Hunor, la finalul Consiliului Reprezentanţilor Unionali.
El a evitat să ofere un răspuns referitor la susţinerea pe care UDMR o va acorda vreunui candidat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, arătând că este prematur să se pronunţe.
"Trebuie să treci râul când ajungi la râu. Deocamdată suntem aşa de departe de acest râu şi nici nu ştim dacă există pod, dacă e apă, poţi trece cu piciorul pe uscat sau să treci înotând pe malul celălalt. Această întrebare să mi-o adresaţi după 10 noiembrie şi atunci, probabil, vom fi în stare să dăm un răspuns tranşant. Azi este aproape imposibil", a subliniat Kelemen Hunor.
În cadrul CRU de la Târgu Mureş, pe lângă desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, Porcsalmi Balint a fost reales în funcţia de preşedinte executiv al UDMR, iar Hegedus Csilla a fost desemnată purtătorul de cuvânt al Uniunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News