Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis, marţi, un mesaj după incidentul violent din Parlament.
„Luni, la dezbaterea moţiunii simple depuse de USR, George Simion, co-preşedintele AUR, l-a agresat verbal pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, după care a mers la pupitru, l-a bruscat de mai multe ori şi i-a urlat în faţă. În Parlament îşi au locul dezbaterile, iar deputaţii şi senatorii sunt aleşi de societate să îşi expună argumentele şi să adopte legi. Au existat întotdeauna dezbateri aprinse în Parlament. De nenumărate ori s-a întâmplat ca unii să vorbească jignitor, dar cu toate acestea a existat decenţă şi respect din partea aleşilor, pentru a nu transforma instituţia Parlamentului într-un loc în care se permit gesturi de violenţă fizică”, a transmis, marți, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.
Kelemen Hunor și-a continuat astfel mesajul: „Din decembrie 2020 urmărim, cu îngrijorare, activităţile partizane ale AUR şi cerem constant de la colegii noştri parlamentari să fie partenerii noştri în izolarea acestei forţe extremiste. Luni, agresiunea verbală a fost urmată de agresiunea fizică, gest pe care îl condamn ferm”.
„George Simion trebuie să suporte consecințele acțiunilor sale, iar noi toți ceilalți, care considerăm că Parlamentul este cea mai importantă dintre instituțiile noastre democratice, trebuie să luptăm uniți împotriva ascensiunii continue a fenomenului de populism și extremism. Aceasta este o datorie importantă pe care o avem, întrucât responsabilitățile noastre se extind dincolo de instituția Parlamentului. Abuzul și violența sunt inadmisibile într-o societate democratică!”, a conchis Kelemen Hunor.
Amintim că premierul Nicolae Ciucă a transmis că dezaprobă actul de agresivitate îndreptat împotriva unui membru al Guvernului, în cadrul unei dezbateri în Parlamentul României, referindu-se la scandalul dintre liderul AUR, George Simion, și ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Acest gest reprobabil, care marchează o degradare fără precedent a dialogului politic în cadrul legislativului, se înscrie într-o serie îngrijorătoare de acte de instigare la violență, mult dincolo de limitele libere exprimări ale unei opinii politice”, a transmis Executivul.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a făcut un apel la decență și responsabilitate, pentru a nu expune public repere de expresie politică total opuse valorilor euro-atlantice pe care România și le-a asumat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu