Kelemen Hunor, replică pentru Dan Barna: Să lăsăm ipocrizia în afara Parlamentului

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Kelemen Hunor i-a dat replica lui Dan Barna, de la tribuna Parlamentului, făcând mai multe aluzii la adresa liderului USR. 

Publicitate

"Stimaţi colegi senatori şi deputaţi, dle Dan Barna, doamnelor şi domnilor. De multe ori auzim că vrem o ţară ca afară. Este absolut firesc să ne gândim la ţara noastră la fel ca la căminul nostru şi fiecare dintre noi cred că vrea ca acest cămin să fie cât mai confortabil, să arate la fel de bine ca ţările din Vest. Dar ca să ajungem acolo ar trebui ca noi, politicienii, şi dvs domnule Dan Barna, să ne comportăm ca politicienii din ţările respective. Ar trebui să respectăm cuvântul dat, promisiunile politice făcute şi să nu ne mirăm dacă vin consecinţele în cazul în care nu reuşim. Ar trebui să facem o cultură politică bazată pe credibilitate, dle Dan Barna, şi pe încredere.

Ar trebui să nu mai propagăm ideea că un principiu este bun, dle Barna, doar atât timp cât foloseşte la atingerea propriilor interese. NU se poate spune dimineaţa că o recomandare de la Comisia de la Veneţia trebuie luată în serios şi seara să argumentăm că trebuie luată facultativă. Să lăsăm ipocrizia în afara Parlamentului, dle Dan Barna. Nu ajungem la niciun rezultat dacă spunem că unele decizii CCR sunt bune, iar seara că sunt obscure. Ca să ajungem la o ţară ca afară, dle Dan Barna, trebuie să renunţăm la sintagma 'scopul scuză mijloacele'. Stimaţi colegi, dle Dan Barna, ar trebui să renunţăm definitiv la obiceiul de a ignora parlamentul şi la faptul că se poate legifera fără parlament şi fără dezbatere. Ca să avem o ţară ca afară ar trebui să acceptăm că puterea absolută nu face bine nimănui", a declarat Kelemen Hunor. 

UDMR votează moţiunea

"Bunul simţ şi statul de drept, dle Barna, sunt mai importante decât interesle electorale. Sigur, avem argumente când spunem că alegerea primarilor într-un singur tur este la fel de legitimă ca în două tururi, dar dincolo de argumente pro şi contra, principiile constituţionale sunt primordiale. În acelaşi timp, vă spun dle Barna, că acest vot pentru moţiune nu înseamnă că stabilim o nouă majoritate. Mă bucur că nu aveţi niciun primar şi vreţi să stabiliţi modul în care sunt aleşi primarii. Sunt mulţi parlamentari, de la USR şi PNL, mai este şi dl Barna, care susţin alegerile anticipate. Votaţi moţiunea ca să deschidem drumul spre anticipate", a mai spus liderul UDMR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel