Kelemen Hunor a avut o primă reacție după ce Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" a decis să-i retragă distincția.
"Noi trebuie să ne asumăm opiniile fără teamă, chiar și dacă ne sunt retrase toate distincțiile primite. Obiectivul nostru, al maghiarilor din România, trebuie să fie, în continuare, asumarea în mod liber a opiniilor noastre, să gândim și să lucrăm împreună cu toți românii care sunt deschiși dialogului", a precizat Kelemen Hunor, într-un comunicat.
Consiliul de Onoare a luat decizia retragerii Ordinului după ce președintele UDMR ar fi declarat într-un interviu urrmătoarele: "Cu toate că maghiarii nu au ce sărbători cu ocazia Centenarului, ei respectă ziua de 1 Decembrie".
"Printre principiile de bază ale democrației se află și libertatea persoanelor de a acționa în conformitate cu propria lor conștiință și de a alege modul de acțiune propriu. Astfel, cetățeanul are dreptul de a sărbători atunci când consideră că trebuie să sărbătorească și are libertatea de a-și exprima gândurile, opiniile și dezideratele. Mesajul care se transmite prin retragerea distincției, este că, astăzi, în România se îngrădește libertatea de exprimare", a apreciat președintele UDMR.
[citeste si]
El spune că în continuare își menține cele declarate.
"În contextul actual, în care este tot mai des și virulent enunțată retorica antimaghiară, trebuie să ne exprimăm deschis și clar, la fel și în 2018 și întotdeauna. Trebuie să spunem cine suntem și care sunt dezideratele noastre în secolul al XXI-lea. Intenția noastră nu a fost niciodată de a ofensa națiunea majoritară și nu va exista o astfel de intenție nici de acum înainte", a completat Kelemen Hunor.
Potrivit comunicatului, președintele UDMR consideră că "este oarecum o ironie a sorții" faptul că cei care în anul 2000 i-au acordat distincția pentru eforturile depuse în interesul promovării cooperării culturale româno-maghiare, în 2017 i-au retras acest merit pentru un interviu prin care a intenționat să inițieze "un dialog și o dezbatere, în vederea restabilirii unei noi baze a conviețuirii pașnice româno-maghiare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News