Kelemen Hunor: Sunt de acord cu protestele, nu și cu cei împotriva minorităților

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a declarat, vineri, de acord cu protestele de stradă prin care se doreşte o reprezentare publică onestă, corectă, dar nu şi cu "legionarii, cu cei care sunt împotriva minorităţilor naţionale, cu extremiştii". 

"Cu protestele de stradă pot fi de acord, dar doar cu cele prin care se doreşte o reprezentare publică corectă, onestă. Însă nu putem să fim de acord cu legionarii, cu cei care sunt împotriva minorităţilor naţionale, cu extremiştii", a afirmat Kelemen, în cadrul Conferinţei regionale a aleşilor locali ai UDMR de la Cluj-Napoca. 

În raportul politic prezentat cu acest prilej, liderul Uniunii a precizat că "UDMR nu poate fi anexa niciunui partid politic din România" şi că "Uniunea trebuie să reprezinte valorile democratice fără de care poate fi pusă în pericol siguranţa comunităţilor locale sau statul de drept". 

"Nu va fi simplu, dar aceasta este direcţia corectă", a subliniat preşedintele UDMR. 

Prezent la reuniune, preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Bálint, a amintit direcţiile care trebuie urmate pentru îmbunătăţirea activităţii din administraţiile locale. 

"Eficienţa acestui for depinde de modul în care membrii Consiliului se vor implica la modul real în activitatea sa", a declarat Porcsalmi Bálint, care a arătat că rolul reprezentanţilor UDMR în administraţiile publice locale şi judeţene este, pe lângă îndeplinirea atribuţiilor zilnice, şi asumarea responsabilităţii politice, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel