Grupurile parlamentare ale UDMR au decis, marţi, să menţină protocolul de colaborare parlamentară cu alianţa PSD-ALDE, a anunţat preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
'Prin vot am luat decizia de a menţine acest protocol de colaborare parlamentară în condiţiile binecunoscute şi în această situaţie vom vedea cum şi în ce mod vom purta dialog începând de săptămâna viitoare pe fiecare proiect', a precizat Kelemen Hunor la finalul şedinţei grupurilor parlamentare reunite ale UDMR.
El a motivat această decizie prin situaţia actuală din Parlament, prin atitudinea liderilor opoziţiei, menţionând că ar fi extrem de nefavorabilă izolarea UDMR în Parlament şi că cei care au fost dispuşi la dialog au fost reprezentanţii coaliţiei de guvernare.
'Cu toate nemulţumirile, cu situaţia actuală în Parlamentul României şi văzând şi atitudinea liderilor din opoziţie în aceste zile, în această perioadă, noi am spus că o izolare a UDMR în Parlamentul României în 2018 ar fi extrem, extrem de nefavorabilă pentru toată lumea, inclusiv pentru noi, dar pentru toată societatea românească. Cei care au oferit un dialog, care au solicitat o colaborare au fost cei din coaliţie în sesiunea de primăvară', a subliniat Kelemen Hunor.
[citeste si]
UDMR nu-şi poate trece iniţiativele legislative, a susţinut el, având 30 de parlamentari, iar pe de altă parte 'de foarte multe ori coaliţia are nevoie de sprijinul Uniunii'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu