Kelemen Hunor: UDMR va înfiinţa trei Conferinţe regionale

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor
Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, că Prezidiul Uniunii a decis înfiinţarea a trei Conferinţe regionale ale căror conduceri se vor regăsi şi în conducerea centrală a formaţiunii.

„Am decis că, până la sfârşitul lunii mai, vom înfiinţa acele conferinţe regionale în care intră autorităţile locale, aleşii locali. O conferinţă pentru secuime, o conferinţă pentru zona de vest şi o conferinţă pentru judeţele din centrul Ardealului. Conform statutului, conducerea acestor trei conferinţe regionale face parte din conducerea UDMR şi până la sfârşitul lunii mai trebuie înfiinţate. (...) Până acum am avut un singur consiliu la nivel naţional. Acum vom avea trei pe regiuni fiindcă problemele în diferitele regiuni nu sunt asemănătoare. Poate că un primar din secuime nu prea are foarte mult de discutat cu un primar din Bihor. Distanţa e mare, sunt alte priorităţi, alte investiţii, alte necesităţi, alte aşteptări din partea comunităţii şi de aceea vom face cele trei regionale“, a explicat Hunor la finalul şedinţei Prezidiului UDMR.

Kelemen Hunor: Nu cred că Sebastian Lăzăroiu a transmis un mesaj din partea preşedintelui. UDMR nu va dispărea

Liderul UDMR a mai spus că la nivelul conducerii formaţiunii s-a mai decis organizarea, până la sfârşitul lunii septembrie, a Consiliului Autonomiei Culturale, o structură internă a UDMR în care vor intra reprezentanţi ai organizaţiilor civice, fundaţii, asociaţii din toate domeniile culturale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel