Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a pledat marţi pentru dialog cu oficialii Comisiei Europene, adăugând că nu crede că aceştia sunt dezinformaţi pe tema Legilor Justiţiei.
Întrebat dacă instituţiile europene sunt dezinformate în privinţa Legilor Justiţiei din România, el a răspuns: "Nu cred că sunt dezinformaţi, eventual o discuţie în plus nu strică niciodată şi acest lucru trebuie purtat de premier, de ministrul Justiţiei, de cei care sunt în Guvern, de liderii Parlamentului, de cei doi preşedinţi, şi am înţeles că în Parlamentul European va fi o zi de dezbatere. Cred că merge premierul, merge ministrul Justiţiei şi va susţine poziţia României".
El a precizat că această temă nu a fost discutată în şedinţa de marţi a grupurilor parlamentare UDMR.
"Din punctul meu de vedere, orice modificare care stârneşte emoţii şi dezbateri polemice, inclusiv cu Comisia, trebuie discutată instituţional, cu Comisia şi cu cei responsabili", a adăugat Kelemen Hunor.
Mesajul Comisiei Europene
Comisia Europeană a transmis săptămâna trecută că este îngrijorată în legătură cu evoluţiile recente din România şi a cerut Parlamentului de la Bucureşti să reconsidere modificările din Justiţie.
"Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene", se arăta într-o declaraţie comună a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans.
Răspunsul lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu
Ulterior, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au transmis o scrisoare comună oficialilor Comisiei Europene, în care au arătat, printre altele, că sunt îngrijoraţi cu privire la "modul incorect" în care a aceasta a fost informată "în ceea ce priveşte transparenţa dezbaterii pe tema Justiţiei din România".
În document, Dragnea şi Tăriceanu au explicat că elaborarea şi examinarea textelor de lege s-a făcut cu respectarea exigenţelor constituţionale şi că au fost avute în vedere recomandările Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare cu privire la independenţa şi reforma sistemului judiciar, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu