Premierul israelian Benjamin Netanyahu și secretarul de stat american John Kerry au purtat duminică o conversație telefonică întreruptă subit. Departamentul de stat a negat că una dintre părți i-ar fi închis telefonul celeilalte.
În contextul în care presa americană vorbește despre o tensiune fără precedent în relațiile americano - israeliene, o convorbire telefonică între Netanyahu și Kerry s-a terminat brusc duminică.
Potrivit Departamentului de Stat, legătura s-a întrerupt din cauza unor "probleme de comunicații", dar cei doi oficiali nu au încercat de la acel moment să se contacteze reciproc.
Un jurnalist acreditat la Departamentul de Stat l-a presat pe un purtător de cuvânt, întrebându-l dacă Netanyahu i-a închis telefonul lui Kerry.
"Uneori telefoanele se întrerup. A fost o convorbire scurtă", a pus purtătorul de cuvânt Jen Psaki. Ea a fost evazivă când jurnalistul a insistat dacă una dintre cele două părți i-a închis telefonul celeilalte.
"Nu, nu a existat nimic interesant în legătură cu asta. Nu asta s-a întâmplat. Nu asta s-a întâmplat", a spus Psaki.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a precizat că SUA nu a decis încă de cine va fi reprezentată la discuțiile de pace de la Cairo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu