Kievul acuză Budapesta că interzice contactul prizonierilor de război din Transcarpatia, pe care Rusia i-a predat Ungariei, cu oficialii ucraineni

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Kievul a acuzat, luni, Budapesta că interzice accesul la unsprezece prizonieri de război ucraineni pe care Rusia i-a predat Ungariei.

Kievul a acuzat luni Ungaria că interzice accesul la unsprezece prizonieri de război ucraineni pe care Rusia i-a predat țării din Uniunea Europeană, țară care continuă să mențină legăturile cu Kremlinul în ciuda invaziei în Ucraina, scrie France24.

Prizonierii provin din Transcarpatia, vestul Ucrainei, o regiune care găzduiește 100.000 de etnici maghiari.

„Toate încercările diplomaților ucraineni din ultimele zile de a stabili un contact direct cu cetățenii ucraineni nu au avut succes”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko, într-o declarație pe Facebook.

„În esență, ei sunt ținuți în izolare”, a adăugat acesta.

CITEȘTE ȘI      -      Kievul susține că minoritatea „moldovenească” din Ucraina nu dorește să renunțe la „limba moldovenească“

Moscova a predat Ungariei 11 prizonieri ucraineni din Transcarpatia

În urmă cu două săptămâni, viceprim-ministrul ungar Zsolt Semjén a confirmat pentru UMM că Federația Rusă a transferat în Ungaria prizonieri de război ucraineni din regiunea Transcarpatia.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Rusă a publicat o declarație în care se menționa că „în cadrul colaborării interbisericești, la solicitarea părții ungare, s-a realizat transferul către Ungaria a unui grup de 11 prizonieri militari ucraineni din Transcarpatia, care au participat la acțiuni militare”.

Se pare că acordul privind transferul prizonierilor de război a implicat prezența președintelui Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Bisericii Ortodoxe Ruse, Antonie, Mitropolit de Volokolamsk, și a consilierului Patriarhului rus, Nicolae Balașov.

Când s-au adresat întebări privitoare la detaliie în care s-a realizat acest transfer, oficialii au precizat doar că a fost vorba de „interesele cauzei și ale poporului”.

A fost „un gest al Bisericii Ortodoxe Ruse către Ungaria și că aceste persoane îi datorează libertatea lor”, a spus Zsolt Semjén, viceprim-ministrul Ungariei pentru afacerile bisericești.

CITEȘTE ȘI      -      Românii din Ucraina solicită României să sprijine efortul de renunțare la sintagma „limba moldovenească”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel