Biroul preşedintelui ucrainean a negat vineri că ar fi contactat organizatorii concursului Eurovision pentru a le cere să-l invite pe Volodimir Zelenski să vorbească la finala care va avea loc sâmbătă în oraşul britanic Liverpool, transmite EFE.
"Biroul preşedintelui Ucrainei nu a contactat organizatorii concursului Eurovision pentru a solicita participarea online a lui Volodimir Zelenski în cadrul finalei sau în orice altă etapă a concursului", a declarat, pe Facebook, secretarul de presă al şefului statului ucrainean, Serhii Nikiforov.
Reacţia Kievului survine după publicarea unui comunicat al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), organizatoarea festivalului, care a explicat că a primit o cerere în acest sens din partea lui Zelenski.
Potrivit AFP, solicitarea lui Zelenski de a se adresa publicului concursului Eurovision, deşi făcută "cu intenţii lăudabile, nu poate fi din păcate acceptată, deoarece ar încălca regulile evenimentului, a precizat EBU.
"Unul dintre pilonii concursului este caracterul apolitic al evenimentului. Acest principiu interzice declaraţiile politice sau similare în timpul concursului", a explicat EBU.
Concursul din acest an va avea loc la Liverpool, în nordul Angliei, deoarece Marea Britanie s-a oferit să găzduiască Eurovision în locul câştigătorului de anul trecut, Ucraina, nevoită să renunţe la organizare, care i s-ar fi cuvenit, din cauza invaziei ruseşti.
Finala, care va avea loc sâmbătă şi la care vor participa 26 de ţări, va include un omagiu special adus Ucrainei iar în cadrul evenimentului vor urca pe scenă 11 artişti ucraineni, printre care şi câştigătorul de anul trecut, Kalush Orchestra, a precizat EBU.
În timpul serii vor fi difuzate clipuri video care vor prezenta diferite locuri din această ţară.
Rusia a fost exclusă din competiţie, la fel ca şi la ediţia din 2022, scrie Agerpres.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu va putea transmite mesajul video la finala Eurovision, a declarat joi organizatorul concursului de cântece.
Concursul Eurovision se desfășoară în orașul Liverpool după ce Marea Britanie a fost de acord să găzduiască concursul de cântece în locul Ucrainei, câștigătoarea din 2022.
Finala de sâmbătă va include un omagiu special adus Ucrainei: 11 dintre artiștii săi fiind așteptați pe scenă, inclusiv câștigătorul din 2022, Kalush Orchestra. În cursul serii vor fi difuzate mai multe clipuri video pentru a prezenta diferite părți ale țării distruse de război.
Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) a spus că ”regulile stricte” au împiedicat-o să-i permită liderului ucrainean să vorbească la finala Eurovision.
Albania, Cipru, Estonia, Belgia, Austria, Lituania, Polonia, Australia, Armenia şi Slovenia sunt cele zece ţări care s-au calificat în finala Eurovision 2023 de sâmbătă, la Liverpool.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News