Publicitate
Fosta mare jucătoare belgiană de tenis Kim Clijsters, un timp lider mondial, a informat că nu va reveni pe teren, în circuitul WTA, în ianuarie, aşa cum anunţase în luna septembrie, când susţinea că va juca la Openul Australiei.
Am luat decizia de a nu juca în luna ianuarie. Sunt în continuare supusă unui tratament pentru problemele pe care le am la un genunchi. Este însă doar o amânare pentru că sunt hotărâtă să revin la jocul pe care-l iubesc, a spus Clijsters, 36 de ani, potrivit L'Equipe.
Clijsters a pus capăt carierei sale în 2007, însă a revenit în 2009, an în care a câştigat US Open. Ea s-a retras din nou în 2012.
Belgianca, mamă a trei copii, are 41 de titluri câştigate la simplu, patru dintre aceste succese fiind în turnee de Mare Şlem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu