Kim Jong Un și Moon Jeae-in s-au întâlnit joi pe un munte sacru pentru a finaliza summit-ul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.
Moon a ajuns cu avionul pe un aeroport din apropierea muntelui Paektu, unde se află cel mai înalt vârf din Coreea de Nord, la graniţa cu China, fiind întâmpinat de Kim, a precizat un purtător de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene.
Vulcanul, cu o înălţime maximă de 2.744 de metri, este considerat drept sacru de către toţi coreenii deoarece, potrivit AFP, este văzut ca locul de naştere al lui Dangun, fondatorul legendar al regatului coreean.
Moon va pleca direct spre Seul
După biografiile oficiale nord-coreene, acelaşi munte este de asemenea locul în care Kim Ir Sen, bunicul lui Kim Jong Un şi cel care a întemeiat Coreea de Nord, a condus rezistenţa contra colonizatorului japonez care a ocupat peninsula între 1910 şi 1945.
EFE notează că, în marja celor trei summituri bilaterale cu Kim Jong Un din acest an, preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, născut în Sud dar fiu al unor refugiaţi nord-coreeni care fugeau din calea războiului, şi-a exprimat dorinţa de a vizita muntele Paektu pe partea nord-coreeană.
După această excursie, Moon va pleca direct spre Seul, a anunţat purtătorul său de cuvânt.
SUA a transmis felicitări
Washingtonul a salutat miercuri "angajamentele importante" luate de Coreea de Nord la summitul intercoreean de la Phenian şi s-a arătat gata să reia "imediat" negocierile în vederea unei "denuclearizări rapide" care ar urma să se finalizeze "până în ianuarie 2021", transmite AFP.
Într-un comunicat, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, afirmă că l-a invitat în această dimineaţă pe omologul său nord-coreean Ri Yong Ho la o întrevedere, săptămâna viitoare la New York, în marja Adunării Generale anuale a ONU.
"Statele Unite îi felicită pe preşedinţii Moon Jae-in şi Kim Jong Un pentru rezultatul pozitiv al summitului lor de la Phenian", arată comunicatul, salutând faptul că liderii celor două state şi-au reafirmat angajamentul în favoarea unei "denuclearizări complete a peninsulei coreene".
Washingtonul, gata să reia negocierile
De asemenea, este apreciată în mod special decizia nord-coreeană de a finaliza dezmembrarea deja anunţată a sit-ului de testare a motoarelor de rachetă de la Tongchang-ri, în prezenţa inspectorilor americani şi internaţionali, precum şi propunerea unei "dezmembrări permanente a tuturor instalaţiilor de la Yongbyon în prezenţa inspectorilor americani şi a Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică".
Kim Jong Un s-a arătat dispus să închidă acest complex nuclear cu condiţia ca Washingtonul să ia "măsuri corespondente", pe care Mike Pompeo nu le menţionează în declaraţia sa.
"În baza acestor angajamente importante" care reprezintă paşi "spre denuclearizarea definitivă şi pe deplin verificată" dorită de SUA, Washingtonul se arată gata să reia imediat negocierile pentru a transforma relaţiile dintre cele două ţări.
"Înregistrăm progrese"
Aceste negocieri stagnau după summitul istoric din iunie dintre Donald Trump şi Kim Jong Un.
Preşedintele american, Donald Trump, a salutat miercuri progresele extraordinare privind Coreea de Nord, la o zi după un summit intercoreean ce a avut loc la Phenian.
Înregistrăm progrese extraordinare privind Coreea de Nord, a declarat preşedintele american de la Casa Albă, înainte de a se pleca înspre statele din sud-est afectate de uraganul Florence.
Amintiţi-vă că, înainte să devin preşedinte, mulţi credeau că un război cu Coreea de Nord este inevitabil, a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu