Coreea de Nord - Coreea de Sud. Kim Jong-un, laude surprinzătoare: A fost impresionat. Și-a exprimat mulțumirile

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a lăudat o Coree de Sud "foarte impresionantă", cu care intenţionează "continuarea încălzirii climatului de reconciliere şi dialog".

Declarația surprinzătoare a fost făcută după reîntoarcerea unei delegaţii de înalţi oficiali nord-coreeni, printre care şi sora sa, de la Jocurile Olimpice de iarnă, a informat agenţia oficială KCNA, preluată de AFP.

"După ce a ascultat raportul delegaţiei, Kim Jong Un şi-a arătat satisfacţia faţă de conţinutul acestuia şi a spus că Sudul, care a rezervat o primire specială delegaţiei Coreei de Nord, a fost foarte impresionant", a scris agenţia nord-coreeană KCNA într-o scurtă relatare a întâlnirii, adăugând că liderul de la Phenian a "exprimat mulţumirile sale" Seulului.

Numărul unu nord-coreean a subliniat, de asemenea, importanţa obţinerii de "bune rezultate" continuând "încălzirea climatului de reconciliere şi dialog", potrivit agenţiei oficiale.

Kim Jong Un "a precizat în detaliu direcţia pentru îmbunătăţirea relaţiilor Nord-Sud şi a dat instrucţiuni importante în acest domeniu pentru a se lua măsuri practice în acest scop", a mai arătat KCNA.

Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang au favorizat o destindere spectaculoasă între cele două Corei - tehnic aflate încă în război - după doi ani de tensiuni extreme în peninsulă.

Teste nucleare, tensiuni

Nordul a efectuat trei teste nucleare, dintre care ultimul, cel mai puternic, în septembrie, şi zeci de tiruri de rachete, afirmând că este în măsură să lovească teritoriul continental american cu o bombă atomică.

Conducătorul nord-coreean a respins luni de zile invitaţiile Seulului adresate ţării sale, de a lua parte la JO, după care a avut o întoarcere bruscă de poziţie în discursul de Anul Nou.

Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-In, s-a întâlnit sâmbătă, la Seul, cu preşedintele onorific al Coreei de Nord, Kim Yong-Nam, şi cu sora liderului Kim Jong Un, dialog istoric în ciuda avertismentelor Washingtonului asupra unei "ofensive a farmecului" olimpic din partea Phenianului.

[citeste si]

Moon a primit-o la Casa Albastră, sediul preşedinţiei sud-coreene, pe Kim Yo Jong, prima membră a dinastiei conducătoare din Nord care a păşit pe teritoriul marelui rival de la sfârşitul războiului din Coreea.

Kim Yong-Nam, cel mai înalt demnitar nord-coreean care a vizitat Sudul până acum, a fost de asemenea prezent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel