Kituri pentru teste rapide de gripă. Rezultatele vin într-o oră

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș din Timișoara a primit kituri pentru testele rapide de gripă. Rezultatele vin într-o oră. Astfel, autoritățile se pregătesc pentru sezonul gripei, care anul acesta se va suprapune peste epidemia Covid-19.

Spitalul din Timișoara a primit kituri pentru testele rapide de gripă. Acestea pot fi utilizate începând de joi, iar specialiștii anunță că metoda aplicată este identică cu cea a testelor pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. Probele se recoltează sub forma unui exudat, din căile respiratorii nazofaringiene și sunt prelucrate printr-o reacție de polimerizare. Rezultatele vin într-o oră.

„Din proba care ajunge în laboratorul nostru extragem materialul genetic, ADN și ARN, la fel ca și în cazul virusului SARS COV 2. Îl introducem în aparat și îl amplificam prin metoda PCR. Avantajul este că avem rezultatul într-un interval foarte scurt de timp, de doar o oră. Prin metoda veche, înainte să avem aceste teste, rezultatele erau obținute de abia după doua zile“, a explicat Valerica Bica Profir, biolog la Laboratorul de biologie al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara, potrivit Mediafax.

Specialiștii mai spun că testele sunt foarte importante în condițiile în care virusul gripal are numeroase simptome în comun cu SARS CoV-2.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel