Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 11 octombrie 2021, un mesaj cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Mesajul președintelui Klaus Iohannis a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de Stat - Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă, în cadrul ceremoniei de comemorare a victimelor Holocaustului organizate la Memorialul Holocaustului din București.
”Aducem astăzi un pios omagiu victimelor Holocaustului și îi onorăm pe supraviețuitorii celei mai odioase desfășurări de forțe criminale pentru exterminarea semenilor din istorie. Pentru toate viețile nevinovate curmate – bunici, părinți, soți, fii și fiice, și pentru suferințele îndurate de supraviețuitori, dar și de familiile și urmașii acestora, reafirmăm angajamentul nostru de a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste suferințele și jertfa lor și de a ne opune cu toată forța repetării unei astfel de tragedii. Amintirea și cinstirea memoriei victimelor Holocaustului reprezintă o datorie fundamentală a statului român.
Acum exact opt decenii, începea deportarea forțată a evreilor români în Transnistria, campanie în care 120.000 de evrei au parcurs un drum al morții. Tortura, foametea, bolile, condițiile mizere și inumane în care au fost siliți să trăiască, deposedarea de orice fel de bunuri, drepturi și demnități, sub amenințarea constantă a morții, au reprezentat setul de măsuri prin care regimul mareșalului Ion Antonescu își propusese să îi lichideze pe cei pe care îi considera „indezirabili”.
Lecția dură a Holocaustului trebuie să funcționeze ca un far care să ne ghideze pe drumul nostru european, iar pe puținii supraviețuitori pe care timpul ni-i îngăduie trebuie să îi prețuim și onorăm.
Crimele trebuie cunoscute, criminalii trebuie expuși oprobiului public, memoria victimelor trebuie păstrată, iar pe supraviețuitorii și urmașii acestora trebuie să îi sprijinim. Este necesar să ne asumăm în mod onest trecutul traumatic și să vorbim deschis tinerelor generații despre Holocaust. Numai în acest fel vom putea lupta împotriva încercărilor de falsificare a istoriei, tentativelor din ce în ce mai dese de reabilitare a criminalilor și negare a suferințelor victimelor inocente.
Din păcate, situația pandemică, pe lângă criza sanitară profundă, a favorizat manifestările de ură, indiferență, intoleranță, antisemitism și xenofobie. În acest context, comunicarea în mediul on-line a devenit cel mai important și răspândit instrument, un mediu în care dezinformările, discursul plin de ură și știrile false s-au propagat foarte ușor și au alimentat sentimente de neîncredere și nesiguranță.
Sute de oameni mor în fiecare zi și alții agonizează în saloanele de terapie intensivă din cauza infectării cu acest virus teribil cu care ne confruntăm. Foarte mulți sunt victimele unor fanatici conspiraționiști și populiști cinici care propagă idei toxice împotriva vaccinării, ceea ce reprezintă un atac direct împotriva umanității.
Să nu rămânem indiferenți în fața acestui avânt care riscă să macine fundamentul democrației noastre. Astfel de manifestări sunt absolut intolerabile și avem datoria, fiecare dintre noi, să sancționăm cu celeritate, dur și ferm, orice derapaj și să apărăm drepturile și libertățile fundamentale, democrația și valorile europene.
Fac un apel la toți actorii politici responsabili să acționeze hotărât împotriva oricăror încercări de dezbinare, să se implice direct și concret în direcția promovării valorilor toleranței, respectului și a diversității în societatea noastră și să sprijine educația privind cunoașterea Holocaustului.
În legătură cu Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, constat că proiectul a acumulat întârzieri și că este blocat în mod nejustificat, iar această situație este inacceptabilă. Solicit Guvernului să facă pași serioși și să întreprindă toate demersurile pentru realizarea acestui muzeu. Este imperativ să avem această instituție cât mai repede posibil, care să păstreze vie memoria Holocaustului în conștiința națională și să întrețină atașamentul profund față de valorile fundamentale ale umanității.
Cu gândul la suferințele unor suflete inocente și la cele ale supraviețuitorilor noștri, să acționăm uniți și solidari pentru apărarea și promovarea principiilor și valorilor democratice.
Fie ca memoria victimelor să rămână veșnic în inimile noastre!”, se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News