Președintele Klaus Iohannis a chemat, luni, partidele parlamentare la Palatul Cotroceni, pentru consultări.
Președintele Klaus Iohannis va discuta luni, pe rând, cu liderii partidelor parlamentare obiective de țară. În urmă cu o săptămână, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu miniştrii Gabriel Oprea (MAI), Mircea Duşă (MApN) şi Bogdan Aurescu (MAE), pe domeniile care vizează activitatea preşedintelui, potrivit prevederilor constituţionale. În aceeași zi, pe poarta de la Cotroceni, a intrat și premierul Victor Ponta.
"Nu cred că este vreun motiv ca un partid politic parlamentar să refuze această invitație. Cred că toată lumea va accepta invitația și va avea loc o consultare reală. În ultimii zece ani a fost o idee fixă ce trebuia impusă diverșilor, nu era o consultare cu partidele, ci un atac la președintele PSD. Nu cred că domnul Iohannis va mai face așa ceva. Dânsul spune ceea ce noi susținem de mulți ani de zile și ne bucurăm că au reverberat aceste lucruri la nivelul președintelui", a comentat Bogdan Chirieac, la Antena 3. Analistul politic a apreciat și atitudinea corectă instituțional a premierului Victor Ponta, precizând că pare că intrăm pe făgașul normal.
"După întălnirea cu partidele politice, probabil că vom avea o declarație de presă, nu știu dacă o conferință de presă și probabil se va ajunge la consens", a adăugat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News