Klaus Iohannis a plecat cu același avion de lux în SUA. Bogdan Chirieac: Pur și simplu o ieșire de la malul Mării Negre, de la vila de la Neptun, la New York

foto Boarding Pass
foto Boarding Pass

Analistul Bogdan Chirieac a comentat plecarea lui Klaus Iohannis de la Constanța spre New York, cu același avion privat folosit și-n trecut, despre care spunea ”nu știu cum definiți dvs. luxul, eu am călătorit cu o aeronavă mică”. 

Publicitate

Președintele României, Klaus Iohannis, conduce, în perioada 24-25 septembrie 2024, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care are loc la New York, Statele Unite ale Americii.

Președintele va evidenția eforturile și contribuția României, pe toate palierele, la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice.

Totuși, în același timp, în România există foarte multe controverse care se învârt în jurul președintelui. Mai exact, discuțiile din spațiul public îl găsesc pe Klaus Iohannis în ipostaza de posibil candidat pentru conducerea Senatului, în ciuda multor opinii contrare care vorbesc despre o încălcare a democrației. 

Conform Boarding Pass, el a plecat din nou cu avionul privat, același avion de lux închiriat pentru alte deplasări, precum turneul din Africa. De data aceasta președintele nu a plecat de la Sibiu, cum ne-a obișnuit pe toți, ci de la Constanța. Va zbura fără escală spre New York circa nouă ore.

Lista cu toate zborurile președintelui în 2023 aici.

Analistul Bogdan Chirieac, într-o intervenție la Antena 3 CNN, a comentat plecarea lui Klaus Iohannis de la Constanța spre Washington, respectiv de ce "aroganțele" sale îi costă pe cei de la PNL.

"Este pur și simplu o plimbare, o ieșire de la malul Mării Negre"

"Domnul Klaus Iohannis e îndrăgostit de Marea Neagră, iar asta nu mai e un secret pentru nimeni. Domnia sa de la Washington, de la summit-ul NATO din iulie, unde nu a mai participat la dineul liderilor de stat sau de guvern, membri ai organizației, s-a dus direct la Neptun. Eu cred că e un bun prilej de a viziona colecțiile de primăvară și vară care se lansează în perioada aceasta. Noi salutăm faptul acesta, că președintele României utilizând un avion cu piscină face acest lucru, vizitând New York-ul. Îl vizitează acum la început de toamnă, e splendid, e frumos, poate are și vreme bună pentru plimbare pe 5th Avenue și shopping. În privința adunării generale, sigur, acum fiind foarte serioși, orice prezență a unui lider român la reuniunea anuală a ONU e bine venită. Problema este că domnul Iohannis se tot duce de ani de zile, nu are întâlniri bilaterale, nu ia oameni de afaceri pentru a face și un forum de afaceri acolo, totuși vorbim de New York. Nimic din toate aceste lucruri. Adică, una e să iei un ministru, și nu e de miniștri acolo că nu e vizită bilaterală, și alta e să organizezi un forum de afaceri. Un forum româno-american, că tot este la New York, și sub înaltul său patronaj să spună ‘domne poate vreți să delocalizați industrii din Federația Rusă, poate vreți să vă instalați la noua Cortină de Fier. Uite eu sunt președinte, și chiar dacă ies din mandat toți viitorii candidați sunt interesați de o colaborare cu SUA’. Se putea întâmpla de mult. Dânsul se tot duce acolo, sigur, cu avionul cu piscină, și înțeleg că îi place mult să înoate. Este pur și simplu o plimbare, o ieșire de la malul Mării Negre, de la vila de la Neptun la New York, la Washington, după care se întoarce acasă până se strică vremea", a explicat Bogdan Chirieac. 

Cine insistă pentru legea care să-i permită lui Iohannis să candideze pentru Senat ? E dorința președintelui sau a PNL?

"În acest moment PNL încearcă să fugă de Klaus Iohannis ca de ‘necuratul de tămâie’. Are 8% încredere. Este dorința expresă și necondiționată a domnului Klaus Iohannis. Uitați-vă la PNL cât de stânjenit este, pentru că probabil l-a mai costat două procente în sondaje. Pur și simplu, fără să mai aibă o legătură cu planeta Pământ și cu țara numită România, domnul Iohannis a spus ‘vreau să fiu președinte la Senat’. Acum cineva încearcă să rezolve această mică problemă legislativă. Faptul că nu se poate, faptul că a fost o presiune uriașă a opiniei publice împotriva acestui fapt, nu îl mișcă pe domnul Iohannis. Nici nu cred că știe despre frământările publicului din România, vis a vis de această nouă solicitare a domniei sale. Altfel, nu mai lua avionul cu piscină să meargă la New York. Din nefericire, PNL decontează aceste aroganțe ale lui Klaus Iohannis. Iohannis nu se sacrifică pentru nimeni în 10 ani de mandat. A fost discuția că Nicolae Ciucă o să fie mai vizibil dacă Iohannis demisionează și ajunge președinte interimar. Pe bune? Ce îl împiedică în acest moment să facă campanie? Vă spun eu, aroganțele domnului Iohannis și inerția PNL, faptul că nu se mișcă cei din jurul său", a concluzionat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel