Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind prelungirea mandatelor aleșilor locali până la data de 1 noiembrie.
”Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 17 iunie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale și pentru modificarea art. 151 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ”, informează Administrația Prezidențială.
Camera Deputaților a aprobat, luni, proiectul de lege care prevede prelungirea mandatelor aleșilor locali până la data de 1 noiembrie. Legea a fost adoptată de Camera Deputaților cu 204 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” și 66 de abțineri. Raportul Comisiei juridice a fost de adoptare. În ședința comisiei, dar și în timpul dezbaterilor în plen, liberalii au depus un amendament potrivit căruia data urma să fie decisă prin Hotărâre de Guvern, însă a fost respins.
Proiectul de lege prelungirea mandatelor aleşilor locali a fost aprobat vineri în Senat cu 100 de voturi ”pentru” şi 28 de abţineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu