Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 15 iulie 2024, următoarele decrete:
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (PL-x 215/02.04.2024);
- Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului-cadru dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Ankara, la 6 octombrie 2023 (PL-x 188/19.03.2024);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 189/2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială (PL-x 164/04.04.2022);
- Decret privind înființarea Agenției consulare a României la Cagliari, Republica Italiană, în subordinea Consulatului General al României la Roma;
- Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului în temeiul Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay la 10 decembrie 1982, privind conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale, adoptat la New York la 19 iunie 2023, semnat de România la New York la 20 septembrie 2023 (E 127 din 21 iunie 2024).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu