Klaus Iohannis, președintele și prezidențiabilul PNL, a fost atacat extrem de dur din PLR, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu.
Octavian Bot, deputat PLR, susține că mulți dintre politicienii de dreapta nu cunosc nici măcar o valoare fundamentală a liberalismului.
El a lansat un atac dur și fără precedent la Klaus Iohannis despre care spune că "în afara faptului că a stat în dreapta lui Crin Antonescu, pe care mai apoi l-a 'lucrat' metodic, nemţeşte, nu este om politic. Este o invenţie, nici de dreapta, nici de stânga".
Bot îl atacă și pe MRU, despre care spune că a fost "o speranţă comunistă" și "s-a convertit în politician de dreapta. El nu este decât un lider al unui partid fantomă, care nu reprezintă nimic şi pe nimeni".
Nici Monica Macovei nu scapă: "un fost procuror comunist, devenită peste noapte – dusă de Băsescu – membră a PPE, formaţiune de centru-dreapta".
Despre Cristian Diaconescu, Bot spune că "marionetă în mâinile lui Traian Băsescu, pare a fi un incolor politic. Ar putea fi orice, numai politician de dreapta nu".
După ce a criticat majoritatea candidaților dreptei sau a celor care vor să fie candidații dreptei, Octavian Bot a revenit la Klaus Iohannis, pe care-l face pămpălău: "Îndrăznesc să cred că fondatorul PLR, Călin Popescu Tăriceanu, este de departe, în raport cu ceilalţi, un liberal autentic, care la alegerile prezidenţiale se va clasa înaintea pămpălăului Iohannis".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu