Președintele Klaus Iohannis iese câștigător indiferent de ce se va întâmpla după decizia CCR de astăzi cu privire la proiectul de punere în aplicare a rezultatului referendumului pe justiție din 26 mai.
Alegerile prezidențiale 2019 au loc în 10 noiembrie 2019, primul tur, și în 24 noiembrie 2019, al doilea tur. Președintele Klaus Iohannis dorește referendum pe justiție, pentru modificarea Constituției, conform cu rezultatul referendumului din 26 mai 2019, odată cu alegerile prezidențiale.
Astăzi, CCR a întors proiectul de lege de punere în aplicare a rezultatului referendumului pe justiție din 26 mai în Parlament, fiind mai multe probleme cu privire la interzicerea amnistiei sau grațierii pentru fapte de corupție. Părerile sunt împărțite, în vreme ce unele voci spun că această decizie este echivalentă cu invalidarea primei întrebări a referendumului, prin argumentele prime date de CCR, altele afirmă că proiectul de lege e scris greșit de către parlamentari.
În orice situație, pentru a putea realiza un referendum în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, acesta trebuie declanșat cu 30 de zile înainte, pentru dezbateri. Până în acest punct, proiectul de lege de punere în aplicare a rezultatului referendumului pe justiție trebuie să fie modificat în Parlament, conform observațiilor CCR, și să ajungă iar la controlul constituțional.
Parlamentul își reîncepe activitatea în septembrie, iar proiectul de lege trebuie să fie gata, cu toți pașii menționați mai sus, cel târziu în 10 octombrie.
- dacă nu va fi gata proiectul pentru a face referendumul, dacă PSD nu se mobilizează, dacă nu va fi cvorum, etc., președintele Klaus Iohannis va avea o temă de atac în campanie.
- dacă va fi gata proiectul de lege, va fi organizat referendumul, iar președintele va apărea câștigător în fața electoratului său, electorat ce a mai mers o dată să valideze referendumul din 26 mai.
Dacă în Parlament, majoritatea parlamentară nu reușește să se încadreze în calendar, Klaus Iohannis va acuza ”pesediștii” că ignoră dorința a șapte milioane de români, având o temă de atac, tocmai pe justiție, corupți, amnistie, grațiere.
În a doua situație, dacă proiectul va fi gata și va fi organizat referendumul, cei care au votat în 26 mai, pentru a-și finaliza demersul, vor merge și la referendumul din noiembrie, în vederea unei victorii, unui rezultat al acțiunii lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu