Șase case din muncă cinstită, din banii de pe meditații. Asta a declarat președintele PDL, prezidențiabil al ACL, Klaus Iohannis, despre averea sa impresionantă, câștigată din munca de profesor.
Întrebat, într-un interviu, despre meditaţiile din care susţine că a făcut avere, Klaus Iohannis nu-şi aminteşte nici cât costau orele suplimentare, nici cum primea banii, potrivit Antena 3.
"Cât costa o meditaţie cu profesorul Iohannis?", l-a întrebat reporterul.
"Nu-mi amintesc", a venit răspunsul lui Iohannis.
"Banii îi primeaţi în plic, în mână?", a mai fost întrebat prezidenţiabilul PNL.
"Nu-mi amintesc", a fost replica lui Iohannis.
Mai mult, în același interviu, despre profesorii care nu au aceeași avere cu a sa, Klaus Iohannis a spus "ghinion".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu