Președintele Klaus Iohannis scrie în cartea "Primul pas" despre o discuție de câteva ore, purtată cu fostul președinte Traian Băsescu, în 2004.
Klaus Iohannis scrie, în al doilea volum al său, că prima vizită la Palatul Cotroceni a făcut-o în 2004. Atunci, Traian Băsescu i-a propus funcția de ministru al Educației.
"Susţinerea pe care am primit-o şi toate eforturile realizate în toamna lui 2014 m-au ajutat să mă întorc la Palatul Cotroceni la 10 ani după ce călcasem pentru prima dată acolo, tot într-un birou prezidenţial. La Cotroceni am fost prima dată în decembrie 2004, cand Traian Băsescu mi-a propus să fiu ministrul Educaţiei. Guvernul s-a format, la vremea respectivă, între Crăciun şi Anul Nou. Am avut atunci o discuţie de câteva ore, la finalul căreia am refuzat propunerea", a scris Klaus Iohannis în noua sa carte.
Klaus Iohannis spune că a refuzat funcția propusă pentru că și-a dorit să facă din Sibiu o Capitală Culturală. "Începusem să elaborăm documentaţia pentru aplicaţie şi nu am vrut să abandonez acel proiect. Am spus nu propunerii fostului preşedinte şi nu mi-a părut niciodată rău. Iar Sibiul chiar a devenit Capitală Culturală, o imensă reuşită. La 10 ani după acea întâlnire, reveneam la Cotroceni, tot la final de decembrie, de data aceasta în calitate de preşedinte al ţării", a precizat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News