Fostul judecător CSM Toni Neacșu susține că președintele Klaus Iohannis a făcut o gafă când a cerut stenograma ședinței în care a fost intervievat candidatul propus pentru funcția de procuror-șef al DIICOT.
Înțeleg că președintele Iohannis a cerut stenogramele ședintei Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din ședința în care s-a dat avizul pentru propunerea Ministerului Justiției la DIICOT. Din punct de vedere formal solicitarea este o gafă. Domnul Președinte o să aibă o mare surpriză, întrucat în cadrul CSM nu se mai realizează stenogramele ședintelor de Plen sau secție încă din 2011, când s-a realizat o modificare a Regulamentului CSM. De atunci ședințele se înregistrează audio/video integral și sunt consemnate, eliptic, într-un proces verbal. Președenția putea să ceara doar înregistrarea ședinței. Probabil cei care au redactat solicitarea Președenției au lecturat un Regulament al CSM neactualizat, ceea ce trebuie să recunoașteți ca este amuzant. Ori asta, ori președintele își doreste să puna aparatul tehnic al CSM la o treabă pentru care nu este calificat:) Totul în Romania se rezuma la stenograme. Art 14 alin 2 din Regulament "Lucrările Plenului şi ale secţiilor se înregistrează şi se consemnează într-un proces-verbal, întocmit de persoana desemnată din cadrul direcţiei prevăzute la alin. (1) şi semnat de preşedinte, vicepreşedinte sau, după caz, de judecătorul ori procurorul care a prezidat şedinţa." Până în 2011 ședintele nu se înregistrau ci se consemnau în stenograme", a scris fostul judecător al Consiliului Superior al Magistraturii Adrian Toni Neacșu, pe pagina sa de Facebook.
Cererea președintelui Klaus Iohannis
Departamentul de Comunicare Publică anunța, în 11 mai, printr-un comunicat publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale că "În vederea exercitării prerogativelor de numire în funcție a procurorului-șef al DIICOT, prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Președintele României a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, spre consultare, stenograma şedinţei Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 04 mai 2015, şedinţă în care a fost intervievat candidatul propus de ministrul Justiţiei, precum şi documentele care au fost avute în vedere la adoptarea Hotărârii nr. 192/04.05.2015 a Secţiei pentru procurori, prin care a fost avizată această propunere'".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News