Președintele Klaus Iohannis a susținut, joi, o nouă declarație de presă de la Palatul Cotroceni.
Președintele Klaus Iohannis va susține, joi, de la orele 18,00, o nouă declarație de presă de la Palatul Cotroceni.
Această nouă declarație a președintelui vine în contextul în care încă un militar român și-a pierdut viața în Afganistan, dar și în urma atacului premierului Viorica Dăncilă privind interimatul de la Guvern.
Executivul a trimis CCR o plângere spunând că în momentul de faţă există un conflict cu administraţia prezidenţială. Guvernul apelează la judecătorii CCR pentru a se clarifica situaţia cabinetului Dăncilă, după ce preşedintele nu a răspuns privind nominalizările trimise de premierul Viorica Dăncilă pentru interimarii la ministerele vacantate de cei de la ALDE.
Am primit astăzi din Afganistan o nouă veste dureroasă. Un militar român și-a pierdut viața la Kabul în urma unui atentat terorist. Sunt alături de membrii familiei greu încercate în aceste momente tragice și le transmit condoleanțe.
Îl voi decora pe bravul nostru soldat căzut la datorie cu Ordinul Național «Steaua României».
Le suntem recunoscători militarilor noștri aflați în Afganistan și în alte teatre de operații care, cu prețul vieții, își fac datoria, alături de aliații și partenerii noștri.
Prin prezența militarilor români în aceste zone de conflict, țara noastră participă activ la menținerea păcii și securității internaționale, o componentă importantă a apartenenței noastre la comunitatea euroatlantică.
Revenind la situația politică, criza în care ne aflăm este generată de PSD prin comportamentul iresponsabil față de guvernarea României. Această criză, de care sunt vinovați PSD și toți aliații lor din acești ani, tinde să se acutizeze și să aibă consecințe din ce în ce mai grave, care vor fi resimțite de toți cetățenii.
Conflictele din coaliția de guvernare, disperarea PSD de a rămâne la putere, luptele interne și târguielile pe funcții nu au nicio legătură cu agenda reală a românilor.
Eu nu girez sub nicio formă un astfel de joc politic meschin și, ca atare, resping categoric propunerile înaintate pentru miniștrii interimari.
Să fie clar: Guvernul actual și-a schimbat componența politică! În aceste condiții, Constituția indică, fără echivoc, ce trebuie să facă prim-ministrul. Este datoria și obligația doamnei premier să meargă de urgență în Parlament pentru a obține votul de validare.
Guvernul, acest guvern, nu mai are legitimitate în fața românilor încă din 26 mai, când cetățenii s-au exprimat prin vot că sancționează direcția în care duce PSD România.
Acum, Guvernul nu mai are nici legitimitate politică și asta explică frica doamnei premier de a se prezenta în fața Legislativului.
Soluția nu este aceea de a prelungi criza prin tot felul de cârpeli, precum desemnarea unor interimari, ci de a tranșa situația cât mai curând în Parlament. Acesta este unicul mod prin care Guvernul poate încerca să își recapete măcar legitimitatea politică.
Prim-ministrul acuză că, prin plecarea miniștrilor ALDE, Guvernul este blocat, întrucât foștii miniștri ALDE nu și-au delegat atribuțiile, fapt ce ar fi de natură să conducă la imposibilitatea plătirii salariilor personalului. I-auzi! Asta în condițiile în care am ținut eu demisiile aproape o săptămână, ca să fie timp de rezolvare a situațiilor tehnice.
Dar dacă acest lucru s-a întâmplat, este foarte grav și este cu totul imputabil premierului, care avea obligația să se asigure, înainte de plecarea miniștrilor, că activitatea ministerelor nu va fi blocată.
Această situație duce la două concluzii posibile: fie doamna Dăncilă nu a știut că era responsabilitatea sa, ceea ce denotă incompetență, fie a vrut să profite de acest context pentru a prelungi artificial momentul votului din Parlament, fapt deosebit de grav, pentru că pune în discuție loialitatea sa față de cetățenii României.
Este pur și simplu ridicol să acuzi că nu ești lăsat să guvernezi, când un simplu bilanț arată că, în 2 ani și jumătate, ai schimbat 3 guverne și 80, atenție, 80 de miniștri!
Sunt cifre incredibile, care arată câtă instabilitate și probleme – de la cele strict administrative, până la cele legate de politici și de continuitatea acestora – poate genera schimbarea unui ministru într-un minister.
Însă lucrurile nu s-au oprit aici. La cei 80 de miniștri se adaugă un număr de 35 de solicitări de remanieri sau demisii, care la rândul lor numai stabilitate și normalitate nu putem să spunem că generează. Chiar în aceste zile doamna premier vrea să schimbe nu mai puțin de opt miniștri, adică o treime din Guvern!
Prin numărul uriaș de miniștri schimbați, dar și prin faptul că de fiecare dată schimbarea a survenit în urma unor reglări de conturi în interiorul PSD, practic, în toată această perioadă, PSD a golit de conținut funcția de ministru, făcând-o irelevantă prin numărul uriaș de miniștri schimbați.
Avertizez PSD să pună rapid capăt acestei crize politice, care se poate transforma într-o criză cu efecte directe asupra cetățenilor.
PSD riscă să ducă România într-un blocaj, care poate însemna inclusiv întârzieri în plata pensiilor și salariilor.
Vă mulțumesc!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu